Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum comentaţi faptul că un elev din municipiu cerea taxă de protecţie unui alt adolescent de 15 ani? Cine ar trebui să se facă vinovat pentru astfel de derapaje existe în sistemul educaţional din România?

Publicat in Impact in Gorj, vineri 27 septembrie 2013 ·

„Nu ştiu cine se face vinovat. În spatele acestui sistem, despre care guvernanţii spun că este impecabil, atunci când ies să facă declaraţii după vreo vizită anunţată cu mult timp în urmă, deci cum spuneam, în spatele acestui sistem sunt astfel de fapte care pătează, schimbă şi fac din circuit unul cât se poate de prost. Să nu mai vorbim de chefurile din spatele geamurilor, de profesorii care beau cot la cot cu elevii sau de relaţiile dintre profesori şi elevi, care unele sunt de-a dreptul hilare. De ce să ne dăm după deget? În România acesta este sistemul condus de oameni care cred că dacă schimbă o carte pot schimba viitorul acestor copii. Din nou ruşine!”Sandu

„Mă gândesc de două ori înainte să îmi dau copilul la şcoală, mă gândesc cum este primit în colectivitate, mă gândesc ce anturaj îşi va forma şi cum va fi văzut de cei din jur. Mă gândesc la profesori şi la ce educaţie va primi. Cred că mă gândesc la atâtea încât uneori fără să par egoistă nu l-aş mai da la şcoală. În Românie mi-este teamă”Mariana

„Fapta elevilor care au agresat acest copil este de nedescris. Aici există vinovaţi doar elevii, aveau discernământ, aveau vârstă mare, deci nu se pune problema unui sistem defectuos sau a unei educaţii pe care nu a primit-o la şcoală. Foarte bine că au fost sancţionaţi!”anonim

„Sunt situaţii şi situaţii. Dacă nu eşti în miezul faptei nu poţi să-ţi dai cu părerea despre acest scandal. Copiii sunt bulversaţi şi bombardaţi cu metodologii an de an din ce în ce mai pompoase, nu ştiu din ce motive. Copiii nu mai ştiu de ei, au uitat de şcoală pentru că pe alocuri şcoala le impune mai mult decât pot ei duce. Şi atunci ei recurg la astfel de fapte”Radu

„Nu ştiu cine se face vinovat. În spatele acestui sistem, despre care guvernanţii spun că este impecabil, atunci când ies să facă declaraţii după vreo vizită anunţată cu mult timp în urmă, deci cum

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°