În câteva zile, municipalitatea va trece la strângerea de pe străzi a câinilor fără stăpân, inclusiv a celor sterilizaţi. În ultimele luni, activitatea a constat în prinderea, sterilizarea câinilor şi returnarea lor în zonele de unde au fost capturaţi. Primarul Ovidiu Portariuc a anunţat că activitatea hingherilor va fi cât mai vizibilă, pentru a transmite populaţiei mesajul că municipalitatea trebuie să aplice legea. Aceştia vor fi sprijiniţi în acţiunile lor de echipaje de la Poliţia Locală pentru a fi evitate conflictele cu iubitorii de animale. "Vom ţine câinii în padocuri două-trei luni, pe banii primăriei, după care aşteptăm sprijinul ONG-urilor", a declarat edilul.
Viceprimarul Cosmin Andrei a avut deja o discuţie cu reprezentanţii firmei care se ocupă cu prinderea câinilor cărora le-a solicitat intensificarea activităţii. "Sperăm să se vadă rezultatele, dacă nu, vom rezilia contractul", a spus viceprimarul.
Dana Andrişan, preşedintele ADOR, a refuzat un dialog pe tema câinilor fără stăpân.
De la începutul anului, municipalitatea a sterilizat aproximativ 700 de câini.
În câteva zile, municipalitatea va trece la strângerea de pe străzi a câinilor fără stăpân, inclusiv a celor sterilizaţi. În ultimele luni, activitatea a constat în prinderea, sterilizarea câinilor şi returnarea lor în zonele de unde au fost capturaţi. Primarul Ovidiu Portariuc a anunţat că activitatea hingherilor va fi cât mai vizibilă, pentru a transmite populaţiei mesajul că municipalitatea trebuie să aplice legea. Aceştia vor fi sprijiniţi în acţiunile lor de echipaje de la Poliţia Locală pentru a fi evitate conflictele cu iubitorii de animale. "Vom ţine câinii în padocuri două-trei luni, pe banii primăriei, după care aşteptăm sprijinul ONG-urilor", a declarat edilul.
Viceprimarul Cosmin Andrei a avut deja o discuţie cu reprezentanţii firmei care se ocupă