Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se vrea referendum pentru mina de uraniu

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 26 septembrie 2013 ·

• presedintele Culită Tărâtă sustine redeschiderea minei de uraniu, cu conditia respectării stricte a regulilor privind protectia mediului • presedintele CJ Harghita a declarat că va organiza un referendum în Tulghes, pentru a sti ce doresc cetătenii • Scandalurile necontenite pe marginea posibilelor exploatări de la Rosia Montană fac vigilente autoritătile din Neamt si Harghita. În cadrul unei întruniri care ar fi trebuit să aibă caracter de sedintă extraordinară a CJ Neamt, dar din lipsă de cvorum s-a redus la schimburi de păreri, oficialii din cele două judete au vorbit despre redeschiderea minei de uraniu de la Grinties. Cînd proiectul care a dat multe sperante pentru sute de familii din Grinties părea a intra în linie dreaptă, apar temeri. Desi cea mai grea problemă si-a găsit rezolvare, pentru că Ministerul Economiei va suporta cheltuielile cu redeschiderea minei, acum apar alte impedimente, ce pot fi depăsite doar cu grija autoritătilor. Cei doi presedinti - Borboly Csaba de la CJ Harghita si Culită Tărâtă, nu vor să îsi asume nici un risc si cer respectarea legii. Mai mult, seful judetului vecin vrea un referendum, pentru ca oamenii din Tulghes - localitate la limita căreia ar urma să se facă exploatarea uraniului - să se pronunte dacă vor sau nu un astfel de punct de lucru în imediata lor vecinătate. „La redeschiderea minei, trebuie respectate cu sfintenie conditiile de mediu, oricare ar fi acestea. Toată lumea doreste locuri de muncă, dar nu ne putem asuma riscul de a nu respecta legislatia. Vedeti ce se întîmplă cu Rosia Montană“, a avertizat presedintele Tărâtă. Borboly Csaba a mers mai departe si a anuntat că nu va iesi din cuvîntul oamenilor din Harghita: „Vom solicita printr-un referendum, locuitorilor din Tulghes, să se pronunte în legătură cu redeschiderea minei. Populatia din Harghita nu agrează ideea redeschiderii minei si asta nu are legătură cu n

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°