Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intemperiile, anunţate pe 36 de panouri instalate în zonele aglomerate din Capitală, în timp real

Publicat in Adevarul, joi 26 septembrie 2013 · ·

Primăria Capitalei anunţă încheierea unui protocol cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă prin care 36 de panouri de informare vor fi instalate în zonele aglomerate din oraş. Primite printr-o donaţie a unei societăţi comerciale, panourile vor informa cetăţenii în timp real despre posibile intemperii meteo, cutremure sau alte pericole. Primul panou a fost inaugurat astăzi lângă Piaţa Unirii.

Panourile au fost donate Primăriei Capitalei de firma „Phoenix Media“, ele urmând a fi amplasate în zone aglomerate din oraş ca Parcul Izvor, Piaţa Unirii, Bulevardul Metalurgiei, Parcul 1 Mai, TIneretului, Obor.

„Panourile vor primi informaţii de la instituţiile abilitate cum este Institutul Naţional de Meteorogologie sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă prin mesage date prin telefon sau prin internet, în timp real“, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, aflat la inaugurarea primului panou de acest fel instalat la intersecţia dintre Splaiul Independenţei şi Bulevardul Regina Maria.

Mesajele de informare şi de atenţionare vor rămâne, în primă instanţă, cinci minute pe ecrane, apoi vor fi afişate intermitent la fiecare patru minute. Ecranele panourilor vor afişa, de asemenea, sfaturi şi indicaţii despre măsuri imediate pe care oamenii le pot lua în astfel de situaţii de urgenţă.

Măsura vine la scurt timp după ce Primăria Capitalei a anunţat că se vor organiza 12 tabere de sinistraţi în şcolile din sectoarele Capitalei pentru eventuale calamităţi, măsuri aprobate într-un protocol încheiat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Avem măsuri, avem blocuri care cad

În timp ce Primăria Capitalei adoptă măsuri pentru eventuale calimităţi, imobilele expertizate tehnic chiar de municipalitate, rămân în continuare neconsolidate.

Un raport al Curţii de Conturi, efectuat în luna aprilie a acestui an,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 34 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°