Patriarhia Română şi TVR au semnat un protocol de cooperare, prin care cele două instituţii îşi propun promovarea valorilor româneşti, spirituale şi culturale, mai ales în mediul rural şi în diaspora română.
Joi, la Palatul Patriarhiei, PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al Televiziunii Române, au semnat un Protocol de cooperare între cele două instituţii pentru promovarea culturii şi identităţii naţionale. Cele două instituţii îşi propun promovarea constantă a valorilor româneşti autentice, spirituale şi culturale, mai ales în mediul rural şi în diaspora română, care, în ultimii ani, a cunoscut o creştere considerabilă.
Conform protocolului, Patriarhia Română şi Televiziunea Română vor colabora pentru realizarea şi promovarea unor proiecte şi programe cu caracter religios-spiritual, social şi cultural-educaţional, inclusiv a unor campanii umanitare pentru promovarea solidarităţii şi ajutorarea oamenilor săraci.
Patriarhia Română, prin televiziunea Trinitas TV, şi Televiziunea Română (TVR) vor realiza schimb de imagini din arhivele proprii, cu filmări ale bisericilor şi mănăstirilor monumente istorice şi ale locurilor de pelerinaj din ţară şi din străinătate, interviuri cu ierarhi, mari duhovnici şi preoţi, evenimente din viaţa comunităţilor româneşti din ţară şi străinătate etc.
Televiziunea Română va transmite concerte de muzică religioasă, de muzică clasică şi de colinde, organizate de Patriarhia Română, precum şi slujbe religioase de la Catedrala patriarhală sau de la alte biserici ortodoxe din ţară.
Totodată, Trinitas TV va putea prelua transmisiuni sau emisiuni ale postului naţional de televiziune, care promovează cultura şi identitatea naţională.
Patriarhia Română şi TVR au semnat un protocol de cooperare, prin care cele două instituţii îşi propun promovarea