Cei circa 80 de liceeni, proveniţi din alte localităţi, care frecventează cursurile Colegiului Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”(API) din Zalău, şi care au optat pentru cazarea în internatul liceului, sunt nevoiţi să-şi ţină hainele împachetate în valize. Dat în folosinţă, în prima zi de şcoală, imobilul nu a fost complet mobilat. Potrivit informaţiilor furnizate de Flavia Negrea, director adjunct al Colegiului, firma desemnată pentru executarea mobilierului a reuşit, până la debutul anului şcolar, doar livrarea paturilor şi saltelelor, urmând ca până la finele lunii octombrie să fie primite şi restul pieselor de mobilier, respectiv dulapurile şi mesele de birou.
Compromis pentru a nu amâna deschiderea internatului
“Într-adevăr, până în prezent, au fost aduse doar paturile şi saltele, iar celelalte piese de mobilier, respectiv dulapurile, birourile şi scaunele, le vom primi pe măsură ce firma va termina executarea lor. Părinţii copiilor care au ales să se cazeze în internat au fost înştiinţaţi despre aceste aspecte. A fost nevoie să facem un compromis pentru a nu amâna deschiderea internatului, încercând astfel să îi scutim pe elevi de navetă sau de chirii mai mari. Noi am insistat la Primărie, însă trebuiau respectate nişte proceduri”, a explicat Flavia Negrea.
Internatul liceului zălăuan a fost reabilitat printr-un proiect pe fonduri europene. Denumit “Modernizare Corp A, B şi internat şi extindere între corp A şi B la Colegiul Tehnic API”, având ca beneficiar municipalitatea, contractul acestuia a fost semnat la sfârşitul lunii mai 2011, lucrările fiind demarate în luna septembrie a aceluiaşi an. Potrivit managerului de proiect, Maria Brudaşca, reabilitarea internatului a fost finalizată în 2012, lucrările fiind recepţionate, iar imobilul dat în administrare unităţii de învăţământ, însă achiziţionarea mobilierului pentru acesta nu a fost cupri