Întors acasă cu tolba plină de amintiri, inclusiv cu fotografii pe care le-a postat pe internet, pe propria pagină pe care o are pe Facebook, Dan Morega recunoaşte că la summit-ul la care l-au invitat chinezii s-a ferit de mâncarea tradiţională a acestora.
Pentru a nu se trezi că înghite nişte pui de baltă cărora nu le ştia originea, fostul parlamentar spune că a preferat mâncarea tradiţională, cu care ar fi mers de minune un vin românesc. Chinezii au ales însă să-şi destindă oaspeţii cu vin din Columbia, Morega fiind convins că România nu a făcut prea multe pentru a recuceri o piaţă imensă şi cu potenţial enorm. Asta deşi în vară premierul Victor Ponta a fost la noua superputere a lumii şi a promis reînnodarea tradiţiilor economice cu chinezii.
„Am optat pentru meniuri cu mâncare normală, europeană, dacă asta vă interesează. Mai important este însă că România nu a avut la acest summit Asia Pacific (APCEO) nici măcar ataşatul pe probleme economice de la ambasadă ca invitat. Am văzut în sală un actual parlamentar, dar pentru puţin timp pentru că omul s-a făcut nevăzut şi, evident, că nici nu a mai luat cuvântul. Eu am fost din partea României şi anul trecut, când eram deputat, şi acum, fiind invitat inclusiv în luna noiembrie la o întâlnire de acest gen pentru că am fost activ şi m-am implicat în dezbateri. Nu voi mai merge pentru că e drum lung şi obositor până acolo. Alte state au avut reprezentare la nivel de prim-ministru, iar alte ţări europene ca Bulgaria, Portugalia, Belgia şi Polonia nu s-au ferit să îi oferteze pe chinezi pentru a-i atrage la ei şi a investi acolo. Eu am vorbit despre oportunităţile de la noi, dar mă aşteptam ca măcar un oficial al ambasadei să fie prezent şi să susţină şi el cauza noastră. China poate fi supapa pentru relansarea noastră economică pentru că dispune de foarte mulţi bani, dar trebuie să ştim să-i atragem spre no