Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmbătă e zi de film pentru copii la Stadion

Publicat in Ora de Timis, joi 26 septembrie 2013 ·

TIMIȘOARA. O nouă proiecție a unui film cunoscut va rula, special pentru cei mici, pe ecranul de la Stadion. „Prinţul broscoi”, film realizat în 2008, va putea fi vizionat sâmbătă, 28 septembrie, pe ecranul din faţa stadionului Dan Păltinișanu de la ora 11:00

„Prinţul broscoi”, film realizat în 2008, ne povesteşte cum o prinţesă răsfăţată învaţă să se maturizeze cu ajutorul unui broscoi care dispreţuieşte valorile materiale şi îi cere afecţiune ca răsplată pentru ajutorul acordat.

Când împlineşte 18 ani, prinţesa primeşte în dar o mică minge de aur, care aparţinuse mamei sale. În timpul jocului, mingea cade în lacul de lângă castel, ceea ce întristează prinţesa – deşi ar trebui să fie fericită, deoarece urmează să vină un prinţ să îi ceară mâna, salvând astfel familia regală sărăcită. Un broscoi apărut din senin îi promite să scoată mingea din lac, dacă i se va da voie să participe la sărbătoarea organizată în cinstea prinţesei. Aceasta acceptă legământul, dar când primeşte mingea aleargă singură spre castel. Broscoiul insistent o urmează însă, iar regele îi reaminteşte fiicei sale că trebuie să onorezi mereu o promisiune dată. Astfel, broscoiul devine vedeta serii, scenă care va încânta micuţii spectatori.

„Prinţul broscoi” este unul din basmele în care mirele apare transformat într-un animal. În variantele poveştii, vraja este ruptă atunci când prinţesa loveşte broscoiul de perete sau îl sărută. În basm apare şi servitorul prinţului, anume Heinrich cel credincios stăpânului său, care şi-a ferecat inima cu trei cercuri de fier, pentru ca aceasta să nu i se frângă de tristeţe că stăpânul său s-a transformat într-un broscoi. Apariţia sa oferă încă o notă de suspans filmului. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Timişoara, cu sprijinul Centrului Cultural German Timişoara şi Goethe Institut Bucureşti.

TIMIȘOARA. O nouă proiecție

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 22 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 37 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 42 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°