Liderii PSD s-au reunit joi în Biroul Permanent Naţional pentru a dezbate, printre altele, starea de incompatibilitate în care se regăsesc mai mulţi aleşi locali. Premierul Victor Ponta a afirmat că primarii se bucură de sprijinul partidului în instanţă.
„Ei sunt în instanţă. Aţi văzut că domnul Johannis a câştigat. Nu există un proiect scris. Problema noastră este ce s-a interpretat până acum. Punctul de vedere este de a ne sprijini primarii în instanţă. Avem asistenţă juridică pentru toţi primarii noştri“, a spus Ponta.
2.800 de aleşi locali, în cea mai mare parte de la PSD şi PNL, au realizat un rechizitoriu dur împotriva actualei guvernări, concluzia fiind că, după 15 luni de putere, „deziluzia este generală“.
Principala nemulţumire pe care a punctat-o Asociaţia Comunelor din România (AcoR) este legată de starea de incompatibilitate în care se regăsesc aproximativ 1.200 de primari, majoritatea de la USL. Aleşii locali ameninţau Guvernul Ponta cu retragerea sprijinului la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare dacă nu va modifica Legea privind incompatibilitatea primarilor.
În urma acestui protest, premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea s-au întânit cu reprezentanţii primarilor şi au convenit să mărească salariile aleşilor locali.
Aleşii locali ameninţă Guvernul Ponta cu retragerea sprijinului la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare dacă nu va modifica Legea privind incompatibilitatea primarilor
Citeste mai mult: adev.ro/mrxw0y Aleşii locali ameninţă Guvernul Ponta cu retragerea sprijinului la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare dacă nu va modifica Legea privind incompatibilitatea primarilor
Citeste mai mult: adev.ro/mrxw0y
Aleşii locali ameninţă Guvernul Ponta cu retragerea sprijinului la alegerile pr