Pentru a evita scandalurile provocate în ultima perioadă de angajaţi sau foşti angajaţi ai serviciului de ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, conducerea instituţiei a decis să urmărească pas cu pas echipajele medicale atunci când pleacă la solicitări.
Concret, de câteva zile, un număr de 16 ambulanţe au fost dotate cu aparatură GPS menită să ofere informaţii în timp real despre deplasările efectuate de echipajele medicale. Cu toate că poliţiştii de la serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Vaslui desfăşoară de aproximativ două luni o anchetă privind furturile de combustibil de la SAJ, conducerea instituţiei susţine că implementarea acestui proiect nu are nicio legătură cu cercetările făcute de oamenii legii.
„În acest fel, 24 din 24 de ore avem pe hartă poziţia maşinii, se vede care este autosalvarea cea mai apropiată de locul solicitării. Asta înseamnă economie de timp şi economie de carburant. În plus, totul se desfăşoară în favoarea celui care apelează la Ambulanţă. În aceste condiţii, se ajunge mult mai repede la caz. Noi am făcut o cerere de finanţare încă din luna martie pentru a pune în aplicare acest proiect, însă abia acum două săptămâni am primit bani”, ne-a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui, care a recunoscut că Vasluiul este printre ultimele judeţe care au dotat ambulanţele cu GPS-uri.
Practic, cu ajutorul acestor echipamente, dispecerul de serviciu este la curent cu toate mişcările autosanitarelor, fie că vorbim de locul intervenţiei, timpii de răspuns sau dacă maşina salvării a staţionat cu motorul pornit sau oprit.
„În felul acesta eliminăm orice suspiciune. Spre exemplu, dacă există o cursă mai lungă, nu se mai poate trece pe foaia de parcurs distanţa cea mai mare, deşi şoferul a ales un traseu mai scurt“, a spus şi Liviu Buculeasa, directorul tehnic al serviciului.
Reamintim că, în luna iulie a acestui an, în