46.

Mult preţuite domn.

Îmi pare rău că nu v-aţi continuat „povestea americană”. Ken şi Betty ar putea deveni personaje interesante în special datorită cadrului. America reprezintă un decor natural şi uman atît de extraordinar încît aproape orice se întîmplă acolo devine interesant. Aşa se şi explică de altfel succesul romanului american în Europa şi de altfel pretutindeni în lume. Creierul nostru este deja colonizat de imaginile şi de spectacolul vieţii americane, subconştientul nostru s-a transformat într-o colonie americană. Unii autori americani au înţeles acest lucru şi acum scriu pentru export. Paul Auster şi Philip Roth scriu de mult pentru spaţiul extra-american, în special pentru Europa unde lumea mai are timp să citească.

Vă încurajez, deci, în mod insistent să continuaţi povestea lui Ken şi Betty şi să scrieţi un roman american. Deşertul este şi el un cadru magnific unde se pot întîmpla atîtea lucruri… Deduc, din ce mi-aţi trimis, că personajele se deplasează pe undeva prin Nevada întrucît este vorba şi de un cazinou. Mi-a plăcut şi povestea cu Kokopelli, cu atît mai mult cu cît nu este inventată. În America sunt la modă încă romanele „etnice”, ca urmare, dacă dezvoltaţi aventura şi mai vorbiţi şi de indieni sau de vechi tradiţii şi de metafore obscure partida este cîştigată. În orice caz, vă îndreptaţi spre un fel de road movie, gen inepuizabil. Cînd două personaje se urcă într-o maşină şi încep să traverseze Europa, faptul nu are nimic extraordinar. Ele efectuează o călătorie. Cînd aceleaşi personaje se urcă în aceeaşi maşină şi o iau pe Naţionala 66 care leagă Chicago de Los Angeles, intrăm brusc în legendă. În America spaţiul este un veritabil personaj. De altfel romanul american, chiar dacă are şi vocaţie psihologică, este unul al spaţiului, este un roman fascinat de spaţiu, spre deosebire de romanul european care este fascinat