Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa, portul navelor de lux

Publicat in Observator de Constanta, vineri 27 septembrie 2013 ·

Primul voiaj în Mediterana, cu plecare de pe litoralul românesc

După ce, ani buni, a fost utilizat doar ca punct de escală de către navele de pasageri, Constanţa intră în cercul restrâns al porturilor de croazieră. Prima serie de turişti care au cumpărat bilete pentru un voiaj în Mediterana se îmbarcă astăzi, la bordul MSC Musica, prin terminalul de pasageri al Portului Constanţa. Nava de lux MSC Musica va pleca într-un voiaj de douăsprezece zile şi are la bord 2.500 de turişti, dintre care 80 sunt români. Nava de pasageri va pleca din Portul Constanţa la ora 19.00, iar după o zi pe mare va acosta în portul grecesc Gythion (Sparta). Croaziera are programate opriri în porturile Veneţia, Katakolon, Istanbul, Yalta şi Odessa, cu revenire la Constanţa în cea de-a douăsprezecea zi a călătoriei. MSC Musica a acostat încă de ieri în portul românesc, iar vasul are la bord pasageri care s-au îmbarcat de la Veneţia.

Pasagerul a fost lansat la apă în 2006, are o lungime de 294 de metri şi 13 punţi, iar echipajul navei este format din aproape 1.000 de marinari. Vasul poate transporta maximum 2.550 de pasageri. Printre itinerariile acoperite de MSC Musica se numără Caraibe, Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Baltică şi fiordurile norvegiene. „Turiştii români au posibilitatea de a se îmbarca direct din Constanţa pentru a pleca într-o croazieră, fără costuri suplimentare de transport, la Genova, Veneţia, Barcelona sau alte porturi tradiţionale. Portul Constanţa intră, astfel, oficial pe harta porturilor europene alese ca port de îmbarcare“, a precizat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării. Potrivit acesteia, în ultimii doi ani turismul de croazieră cu nave de pasageri în Portul Constanţa s-a dezvoltat semnificativ, fiind o nişă cu un potenţial foarte important, pe care operatorii din turism şi autorităţile locale şi-au concentrat atenţia î

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 12 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 56 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 58 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 49 minute
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°