Prefectul Costica Macaleti s-a intalnit miercuri cu presedintele Uniunii Nationale a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA in cadrul unei mese rotunde organizata pentru identificarea unor mai bune „mecanisme de consultare intre autoritati si asociatiile de pacienti”.
Acesta este si titlul proiectului pe fonduri europene implementat de UNOPA, in cadrul caruia a avut loc intalnirea, proiect care, asa cum a declarat Iulian Petre, isi doreste sa gaseasca parghiile necesare pentru rezolvarea problemelor pacientilor si implicarea acestora in dezbaterile pe politicile de sanatate.
In cadrul discutiilor, reprezentantii asociatiilor de pacienti, dar si medicii botosaneni care lucreaza pe aceasta specializare au ridicat o serie de probleme pentru solutionarea carora este nevoie de colaborarea institutiilor publice. Identificarea unor locatii in care pacientii HIV/SIDA fara domiciliu sa fie cazati in aceasta iarna, dat fiind faptul ca refuza sa stea in adaposturi, ritmul de iesire a medicamentelor din depozite, dar si constanta personalului medical implicat in tratamentele acestei categorii de pacienti sunt cateva dintre dificultati. Au fost prezentate si cazuri medicale ce necesita interventii chirurgicale pentru care este nevoie de un ajutor financiar.
„ONG-urile si asociatiile au un rol foarte important in viata sociala. Sunt domenii care nu s-ar fi dezvoltat fara acestea. Va asigur de deschiderea mea neconditionata pentru orice fel de colaborare in domeniu, pentru eliminarea oricaror blocaje ce apar in colaborarea dvs. cu institutiile statului”, a declarat prefectul Costica Macaleti.
In cadrul proiectului, reprezentantii UNOPCA au mai avut 13 astfel de mese rotunde in alte judete ale tarii, unde au propus, ca si la Botosani, intalniri, cel putin semestriale, intre institutii de stat si asociatiile de pacienti, precum si