Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbal masculin: Știința Municipal Dedeman Bacău – HCM Constanța 29-29

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 26 septembrie 2013 ·

Știința Municipal Dedeman Bacău, vicecampioana ediției trecute a campionatului național de handbal masculin, a terminat la egalitate, 29-29 (16-16), un meci cu ”scântei” jucat pe teren propriu în compania formației HCM Constanța, campioana țării, miercuri seara, în etapa a treia a Ligii Naționale. Cu aproximativ 15 minute înainte de finalul meciului, constănțenii conduceau pe tabela de marcaj cu 25-21, numai că, pe fondul unei relaxări în joc a acestora și a impulsionării publicului, echipa din Bacău a revenit încet, dar sigur, și a egalat cu doar trei minute înainte de finalul partidei. A fost momentul de glorie al francezului Michelin Celestin, care a reușit o pătrundere pe partea dreaptă să ducă la eliminarea simultană din joc de către arbitri a doi jucători de la HCM Constanța, Buricea și Angelovski, care l-au faultat în aceeași fază. Știința a luat conducerea cu 29-28, numai că băcăuanii și-au pierdut echilibrul și chiar dacă din formația constănțeană a mai fost eliminat și Șimicu, cu trei jucători în plus pe teren băcăuanii nu au reușit să mai înscrie. Mai mult, Vladimir Rusia a comis un fault inutil și a fost eliminat. În minutele finale de încordare maximă, constănțenii au lungit jocul, beneficiind de tehnicitatea lui Csepreghi și decizia în joc etalată de Sadoveac și Criciotoiu, cu un minut înaintea finalului și-au refăcut efectivul și au reușit să egaleze. În ultima fază a meciului, gazdele au beneficiat de o aruncare de la 9 metri, șutul excelent de pe loc al brazilianului Da Silva fiind, însă, apărat în doi timp de portarul Stănescu, cel care reușise să scoată în cursul partidei mai bine de opt șuturi de pe semicerc expediate de băcăuani. Același aspect al jocului se înregistrase și în prima repriză, iar după un sfert de oră constănțenii conduceau cu 10-6, moment în care a început cursa de urmărire a handbaliștilor gazdă. Aceștia au egalat la 14 în minutu

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 27 minute
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum 16 minute
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 2 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum o ora
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Informaţii despre biletele la meciul România – Ţările de Jos

Mediafax acum o ora
Astfel, urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puţin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inştiinţare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie. Ulterior, aceştia

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum o ora
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum 17 minute
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Mureşan: Ne aşteptăm ca von der Leyen să fie nominalizată pentru un nou mandat de preşedinte al CE

Mediafax acum o ora
Siegfried Mureşan scrie, joi, pe Facebook, că liderii Uniunii Europene se reunesc în Consiliul European, la nici trei săptămâni de la alegerile europarlamentare, pentru a ajunge la un acord privind principalele funcţii de conducere la nivel european

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 2 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

17°/30°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°