La nici o săptămână după ce Evenimentul Zilei a constatat că site-ul Guvernului României este aproape identic cu cel al guvernului din Burkina Faso, fiind dedicat în exclusivitate premierului, responsabilii de la Palatul Victoria au decis să reacţioneze. Pagina de internet a Guvernului anunţă că “trece printr-un proces de transformare”.
“Site-ul oficial al Guvernului României (www.gov.ro) este dedicat în exclusivitate premierului Victor Ponta. Prima pagină a site-ului conţine numai fotografii cu Victor Ponta şi doar informaţii legate de activitatea lui Victor Ponta. Situaţia este unică în Uniunea Europeană, ceva similar se mai poate întâlni în ţări precum Burkina Faso.
Paginile online ale guvernelor din ţările europene sunt dedicate cu precădere principalelor probleme care frământă societăţile respective, prezintă măsuri actuale ale miniştrilor sau ale altor oficiali ori sunt portaluri prin care cetăţenii pot accesa cu uşurinţă informaţii practice şi de interes public. O analiză comparativă realizată de Evenimentul Zilei arată că doar site-ul guvernului român este consacrat unei singure persoane, Victor Ponta”, nota EVZ în urmă cu o săptămână.
Situaţie UNICĂ în UE: Site-ul oficial al Guvernului României arată precum cel din BURKINA FASO, fiind dedicat în exclusivitate PREMIERULUI
Materialul a devenit viral pe reţelele de socializare, unii utilizatori realizând chiar şi variante alternative ale site-ului Executivului roman, pentru a ironiza obsesia administratorilor pentru imaginea premierului.
La nici o săptămână de la publicarea materialului, Executivul a decis să ia măsuri. “Site-ul gov.ro trece printr-un proces de transformare. Vă invităm să navigati pe noul nostru site si să ne trimiteti opiniile si sugestiile dvs. la adresa online@gov.ro”, se afirmă pe prima pagină a site-ului, fiind prezentată şi o variantă beta a acestuia.