Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HC Zalău ţinteşte prima victorie din acest sezon

Publicat in Magazin Salajean, joi 26 septembrie 2013 ·

Sâmbătă, ora 12:30, Sala Sporturilor din Zalău

HC Zalău – Universitatea Neptun Constanţa

Formaţia pregătită de managerul Gheorghe Tadici nu a obţinut niciun succes în acest sezon, având în vedere că partida cu SCM Craiova, din prima etapă, a fost câştigată “la masa verde”, după ce scorul a fost egal, 23 – 23, la finalul jocului. Ciuciulete şi compania speră, însă, să “spargă gheaţa” în partida de mâine, când vor primi vizita “lanternei roşii”, Universitatea Neptun Constanţa.

Chiar dacă, timp de patru zile, selecţionerul Gheorghe Tadici a fost plecat la lotul naţional, unde a convocat şi trei jucătoare de la HC Zalău (Ciuciulete, Varga şi Pintea), handbalistele zălăuane sunt foarte motivate pentru a obţine primului succes.

Partida nu va fi, însă, una foarte uşoară, chiar dacă formaţia de la malul mării nu a obţinut niciun punct în primele trei etape. Constanţa a pierdut în prima rundă, pe teren propriu, cu scorul de 25 – 31 în faţa liderului, HCM Baia Mare, iar în etapa trecută a cedat cu 19 – 30 pe terenul celor de la CSM Bucureşti. Nici adversarul de săptămâna trecută nu a fost mai accesibil, constănţencele pierzând, acasă, cu 23 – 31 în faţa echipei HCM Roman.

Meciul dintre HC Zalău şi Universitatea Neptun Constanţa este programat la ora 12:30, în Sala Sporturilor din Zalău. Partida va fi oficiată de un cuplu feminin din Bucureşti, format din Georgiana Doană şi Ana Maria Gociu.

Programul complet al etapei a IV-a: CSM Cetate Deva – HCM Baia Mare, CSM bucureşti – CSM Ploieşti, HCM Roman – HCM Rm. Vâlcea, HC Zalău – “U” Neptun Constanţa, ASC Corona Braşov – HC Dunărea Brăila, SCM Craiova – “U” Jolidon Cluj.

Clasament:

1. HCM Baia Mare 3 3 0 0 94 – 67 9p

2. ASC Corona Braşov 3 3 0 0 104 – 80 9p

3. HCM Roman 3 3 0 0 77 – 64 9p

4. HC Dunărea Brăila 3 2 0 1 69 – 59 6p

5. CSM Bucureşti 3 2 0 1 80 –

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kris Kristofferson, star al muzicii country, a murit la 88 de ani

Mediafax acum 10 minute
Un reprezentant al artistului a declarat că acesta a murit sâmbătă „în linişte” la domiciliul său din Hawaii, înconjurat de familie, scrie BBC. „Vă mulţumim că l-aţi iubit atâţia ani, iar când veţi vedea un curcubeu, să ştiţi că ne zâmbeşte tuturor”

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 11 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 6 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 8 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 10 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 8 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

La Liga: Atletico Madrid-Real Madrid 1-1. Meciul, întrerupt 20 de minute

Mediafax acum 10 minute
La scurt timp după ce Eder Militao a deschis scorul pentru Real în minutul 64, portarul oaspeţilor, Thibaut Courtois, s-a plâns oficialilor că fanii din spatele porţii sale aruncau cu obiecte pe teren. Un anunţ a fost făcut prin sistemul de sonoriza

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 12 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

11°/21°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

10°/19°
Timisoara
acum

lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

13°/19°