În România literară de acum câțiva ani colegul Alex. Ștefănescu spunea despre cartea acestei săptămâni că este „cel mai bun roman ştiinţifico-fantastic publicat după 1989″. Cum în mare parte citesc S.F.-uri prin presă, verdictul îmi pare aproape corect.

Suntem în anul 2036, în SUA. Nu știm sigur dacă Obama s-a dus în Siria să-l ia de guler pe Bashar al-Assad, dacă Ion Iliescu mai trăiește, ori dacă revoluția a venit până la urmă la Roșia Montană. Despre toate acestea Bogdan Suceavă tace, după cum ar spune un conspiraționist, într-un mod suspect. Dar nu e deloc bizar din două motive: Vincent nemuritorul, căci despre acest roman este vorba,a ieșit acum câțiva ani (la Curtea Veche, în 2008), iar autorul avea o problemă ceva mai importantă de luat de coarne. Haideți să zicem că descoperit o modalitate prin care ajungem nemuritori: ce facem de aici?

Desigur, în 180 de pagini pare destul de dificil să lansezi o asemenea temă care poate ocupa un sezon întreg dintr-un serial S.F., dar Suceavă încearcă să se achite de sarcina asta cu o precizie matematică. Am zis matematică? Păi nu din întâmplare, pentru că Bogdan are profilul clasic de geek: e pasionat de S.F. și are, pe deasupra, și un doctorat obținut în State, unde și predă matematică.

Mai devreme vă povesteam că în 2036 omenirea a găsit o modalitate de a deveni nemuritoare; acum să vă zic și în ce constă aceasta, iar pasionații de informatică și cibernetică să caște ochii. Ideea lui Suceavă e relativ simplă și nu e, neapărat, foarte inovatoare. La un moment dat, niște oameni de știință descoperă o modalitate prin care intelectul uman poate fi băgat într-o cutiuță, asemeni unui fișier. Iar fișierul ăsta interacționează cu lumea pe telefon, la televizor, și își petrece timpul citind, ascultând muzică, ori holbându-se la peisaje, pentru că, peste câteva decenii, vor exista camere video și în Antarc