Pentru oamenii cu dizabilităţi, să meargă dintr-o parte în alta a oraşului este un adevărat chin. Ei sunt marginalizaţi când este vorba de accesul în instituţii sau, pur şi simplu, de mersul pe stradă, pentru că nu există rampe care să îi ajute. Pentru ei, taxiul este un mijloc de transport interzis pentru că în oraş există o singură maşină dotată special, de existenţa căreia nu ştiu nici măcar dispecerele firmelor de taxi.
Persoanele dependente de căruciorul cu rotile trec printr-o adevărată aventură dacă au curajul să iasă din casă şi, cu atât mai mult, dacă vor să meargă cu mijloacele de transport în comun. În Craiova sunt 2.685 de persoane cu handicap fizic, dintre care foarte multe în stadiu grav, adică în scaun cu rotile. Neputinţa de a se ridica din scaunul care îi ţine prizoneri naşte de cele mai multe ori în sufletul lor frustrare şi lacrimi. Dacă pentru noi, oamenii normali, taxiul este disponibil la orice oră din zi şi din noapte, pentru ei, o plimbare cu taxiul până la doctor sau în altă parte înseamnă umilinţă şi chin.
O maşină pentru persoanele cu dizabilităţi trebuie să aibă rampă pentru cărucior, uşi culisante, spaţiu mare în spate şi centuri de siguranţă speciale.
Pentru aceşti oameni a fost dată şi Legea nr. 448 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2006, iar potrivit alineatului 2 din articolul 64 al acestei legi, „transportatorii autorizaţi care desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant“. De asemenea, potrivit aceluiaşi articol, alineatul 3, „se consideră discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers“.
Taximetriştii însă habar nu au de existenţa a
