Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIAL: Turism. Avem cu ce! Avem cu cine! Dar de ce?

Publicat in Bistriteanul, joi 26 septembrie 2013 ·

Târgul Internațional de Turism Paris 2013. Standul României: niște foi lipite pe un schelet trist de aluminiu, un stand plin de nimic, funcționari plictisiți. Doar atâta putem? Nu! Atâta pot unii, care au reușit performanța să ne facă de minune în toată lumea pe bani de la bugetul național și din fonduri europene! România noastră e alta!

Se spune că cel mai mare dușman al tău ești tu însuți. Și mare adevăr este în aceste vorbe! A fost suficientă o privire pe fotografiile făcute standului românesc la Târgul Internațional de la Paris pentru a realiza că nu avem nevoie de nimeni pentru a ne denigra. Putem și singuri și chiar cu mai mult succes decât ar reuși niște străini, chiar dacă ar depune eforturi serioase. Că noi ne cunoaștem în detaliu slăbiciunile și prostia. Străinii doar le bănuie!

Domnilor primari din Bistrița-Bârgăului, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Lunca Ilvei, Leșu Ilvei și Parva! Mă adresez doar dumneavoastră, pentru că v-am văzut în acțiune la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula și știu ce puteți! Ca dvs. sigur mai sunt mulți alți primari din Bistrița-Năsăud, doar că eu nu am avut ocazia direct și personal să-i văd cum se mobilizează pentru a-și promova comunele sau orașele. Vă rog eu frumos, puneți mână de la mână toți și adunați câte ceva din ce aveți mai fain prin ”gospodărie” și trimiteți-le domnilor care se ocupă de imaginea României! Să aibă săracii ce pune pe masă la standul țării noastre, atunci când mai bifează câte o acțiune de reprezentare a noastră peste hotare. Și le mai trimitem și niște poze frumoase de tot realizate la Festivalul Usturoiului, să vadă domnii ăia, care nu vă cunosc și nici nu dau semne că ar vrea să vă cunoască, cam ce aveți de arătat lumii. În primul rând pofta de viață a oamenilor din satele dumneavoastră, care ar putea deveni periculos de molipsitoare pentru oricine ajung

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 19 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°