Cînd hoașca dă-n mintea puștoaicelor

Toată tinerețea ei, femeia umblă îmbrăcată în maiouașe peste tricouașe și gecuțe peste hanorace, sau plutește diafană încîlcită-n fuste și voaluri, se înfășoară ca o mumie sfioasă în eșarfe și baticuri, poartă ciorapi lungi și groși și, dacă n-ar părea o ciudățenie, și-ar trage și-o cagulă pe cap. Așa, că prea se uită lumea la ea, iar ea nu arată bine deloc în ziua aia!

Pînă la o vîrstă, totul i se pare stridență, ostentație, pe cînd ea caută discreția, linia fină, frumusețea liniștită.

Dar cînd să bată orologiul patruzeci de ani, cam pe-atunci, își ia cinci borcane cu ojă neagră, trei perechi de pantofi cu toc, o roabă de mărgele și brățări, probează doar fustițe de majoretă, se tunde pe-o parte cu lama sau își construiește cele mai infantile codițe. Mă rog, doctorul la care o duci îți spune consolator:

– Of, ghinionist mai sînteți, are sindromul Mihaela Tatu.

– Aoleu, e bătută-n cap?

– Nu, nu, vrea să fie din nou fetiță.

– Îîî, deci e penibilă.

– Exact. E o boală pe care o fac cam toate femeile.

– Și ce-i recomandați?

– Să stea cît mai mult în casă.

Așa încep niște ani grei pentru tine. Umbli cu ea pe stradă și lumea crede că ți-ai scos sora de la ospiciu la o plimbare prin centru.

În funcție de zona corticală afectată, boala poate să conducă și la mari dificultăți de vorbire: apare un soi de miorlăială, de pisiceală. Multe astfel de femei sînt pur și simplu abandonate în stradă de bărbații lor, care nu mai suportă sunetele ascuțite pe care le scot.

Planeta maimuțoilor

Toată tinerețea lui, bărbatul umblă în aceeași pereche de blugi, de e nevoie să fii cât se poate de inventivă ca să-l extragi măcar din când în când din ei. Tre' să te îmbraci, de exemplu, în Cat Woman, să năvălești în sufragerie pe o motocicletă, să-i arzi câteva bice