Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laurian Stănchescu a vorbit, în Gara Târgu-Jiu, despre repatrierea lui Brâncuși

Publicat in Gorj Domino, vineri 27 septembrie 2013 ·

Scriitorul Laurian Stănchescu, cel care a inițiat demersul repatrierii osemintelor lui Constantin Brâncuși, a fost nevoit să organizeze o conferință de presă pe peronul Gării din municipiul Târgu-Jiu, după ce, spune el, ușile tuturor restaurantelor din oraș i-au fost închise în nas.

Nevoit să țină conferința de presă pe peronul gării din municipiul Târgu-Jiu, din cauza refuzurilor primite de la reprezentanții hotelurilor din oraș, Laurian Stănchescu a declarat că a fost dezamăgit chiar și de Victor Ponta și de guvern, nu doar de Florin Cârciumaru și Ion Călinoiu. Stănchescu va continua demersurile inițiate și va încerca să facă cât mai posibilă repatrierea osemintelor lui Brâncuși. „Am ales Gara din Târgu-Jiu pentru a ține conferința despre Constantin Brâncuși pentru că peste tot pe unde am sunat mi s-a spus că nu sunt liberi. Am ales Gara pentru că aici este loc public și Florin Cârciumaru, primarul acestui oraș, nu ne putea interzice nici mie, nici domniilor voastre să ne întâlnim aici. Mie mi-a dat multe lume de înțeles, știți și dumneavoastră care este poziția lui Cârciumaru față de repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuși, adică ei nu sunt de acord cu demersurile mele. Ce nu înțeleg eu este cum Victor Ponta, liderul USL și al PSD, este de acord cu repatrierea și cei doi lideri de la Gorj nu sunt? Acum, la Târgu-Jiu, am adus un act care demonstrează că Brâncuși este și cetățean român. De asemenea, mai am un document în care domnul Theodore Nicole spune că nu este de acord cu deshumarea lui Constantin Brâncuși și nici cu repatrierea osemintelor. Noi continuăm demersurile de repatriere. Din păcate, sunt dezamăgit de Victor Ponta, care mi-a promis că va aloca bani pentru restaurarea casei lui Brâncuși de la Hobița. Nu s-a alocat niciun ban, deși mi-a promis. Nu s-au ținut absolut deloc de cuvânt, așa că am decis să rup relația cu guvernul Româ

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 9 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 10 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum 16 minute
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave

Botosani News acum o ora
Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă ş

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 11 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°