Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal - Petrolul Ploieşti, sub lupa FRF şi LPF

Publicat in GAZETA de SUD, joi 26 septembrie 2013 ·

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a declarat că mâine va avea loc o întâlnire a reprezentanţilor Ligii cu departamentul juridic al FRF pentru a se lămuri situaţia clubului Petrolul Ploieşti, acuzat că a încălcat la trei partide regulamentul privind folosirea a cinci jucători formaţi în România. "Mâine dimineaţă vom avea o întâlnire cu departamentul jurdic al FRF pentru a lămuri situaţia Petrolului privind încălcarea articolului 46.1 din ROAF. Se pare că lucrurile aşa stau şi că la vreo trei meciuri Petrolul nu a avut pe foaie cinci jucători formaţi la nivel naţional. Dar lucrurile sunt mai complicate, pentru că articolul respectiv a fost anulat de o decizie a TAS într-un litigiu intentat de CFR Cluj după care a fost introdus din nou. Dar odată ce a fost anulat de TAS, instanţa supremă, nu ştiu cum poate fi reintrodus fără să fie modificat. De asta spun că lucrurile sunt complicate şi trebuie să discutăm", a afirmat, pentru Mediafax, Valentin Alexandru.

Oficialul LPF susţine că două dintre cele trei partide s-au disputat înainte de 30 august, data la care articolul anulat de TAS a fost reintrodus de Comitetul Executiv al FRF în ROAF, şi, în consecinţă, este posibil ca Petrolul să fie sancţionată cu 0-3 la masa verde doar la un singur meci. "Articolul 46.7.1 este clar, dacă treci pe roşu eşti sancţionat, pierzi cu 3-0 la masa verde. Se merge la Comisia de Disciplină şi se validează 3-0 foarte uşor. Dar să vedem care este situaţia exactă a acestui articol. Pentru că două dintre meciurile în care se consideră că nu au avut cinci jucători formaţi la nivel naţional s-au jucat înainte de 30 august, când Comitetul Executiv a reintrodus articolul. Deci s-ar putea să fie incriminat doar un meci. Oricum, cei de la Petrolul o să-şi formuleze şi ei apărarea, vom vedea ce se va întâmpla până la urmă", a spus secretarul general al LPF.

Clubul Petrolul Pl

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura Dianei Șoșoacă, respinsă de BEC. George Simion, validat în cursa pentru Cotroceni

Wall-Street.ro acum 28 minute
Biroul Electoral Central a respins candidatura liderului partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Iovanovici-Şoşoacă, fiind validat dosarul de candidatură al liderului AUR, George Simion. Preşedinta SOS România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a anu

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum o ora
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum o ora
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum o ora
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum o ora
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/19°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°