Pe vremuri, revista 22 avea o rubrică permanentă de cinema, iar aceasta era ţinută de conştiinciosul Laurenţiu Brătan. Dată fiind starea actuală a presei, e de înţeles că 22 nu mai publică decît sporadic articole pe teme de film – în special cu ocazia cîte unei premiere româneşti. Problematic e faptul că, de la o vreme, aceste articole tind să fie semnate de Radu F. Alexandru. Acuma, activitatea scenaristică post-’89 a lui Alexandru o fi sau n-o fi cunoscută în redacţia 22; Omul zilei (1997), Damen Tango (2004) şi Second Hand (2005), produse ale colaborării lui cu regizorii Dan Piţa, Dinu Tănase şi iarăşi Dan Piţa, or fi sau n-or fi recunoscute acolo drept submediocre – ceea ce, desigur, nu e neapărat un fapt, ci o chestiune de opinie, de judecată estetică supusă (fatalmente) subiectivităţii. Mai departe, redacţia 22 poate este sau poate nu este la curent cu activitatea prestată de Alexandru în comisiile diferitor concursuri CNC. Că, la concursul din 2004, Alexandru a notat cu 5 scenariul Moartea domnului Lăzărescu (fiind, ce-i drept, mai generos decît colegul de comisie Ioan Cărmăzan) ţine, iarăşi, de subiectivitatea opiniei critice, deşi, ieşind de pe teritoriul opiniei şi intrînd pe acela al faptului verificabil, se observă că, dacă în 2013 avem (cît de cît) o cinematografie românească, asta se datorează, în mare parte, emulaţiei stîrnite de impactul internaţional al lui… Lăzărescu; altfel spus, dacă ar fi fost după cum voia Radu F. Alexandru în 2004, Radu F. Alexandru nu prea ar mai fi avut despre ce să scrie în 2013. Mai departe: că, la concursul din iarna 2008-2009, Alexandru i-a favorizat pe ex-colaboratorii săi Piţa şi Tănase (cu proiecte care nu s-au materializat în cinematografe nici pînă azi) este, iarăşi, ceva ce ţine de dreptul lui de a avea în continuare o opinie bună despre capacităţile lor; deşi se poate riposta că, fiind vorba despre regizori al