În Piața Centrală a municipiului Târgu-Jiu va avea loc, pe 6 octombrie, „Ziua Recoltei”, manifestare la care sunt așteptați să participe agricultori din municipiu și județ.
Parada Fanfarei „Armonia” va deschide oficial evenimentul. Potrivit reprezentanților Primăriei Târgu-Jiu, evenimentul se va desfășura după următorul program, în intervalul orar 10,00-13,00: expoziţie de produse (legume, fructe, flori), expoziţie de utilaje agricole, demonstraţii realizate de către producătorii specializaţi în: realizarea vinului prin tescuire; scoaterea vinului cu tâlvul; olărit şi încondeiat vase; împletirea coşurilor, cotăriţelor, împletirea funiilor de ceapă şi usturoi, prezentarea standului – „Cămara gospodarului”, unde vor fi expuse pentru vânzare următoarele produse: murături, compot, gem, zacuscă, zarzavaturi conservate; premierea concursului („Cel mai frumos stand”), se va face pe scena din Piaţa Centrală, cu produse specifice evenimentului. „Ca de fiecare dată, va avea loc și degustarea preparatelor culinare realizate cu produse din recolta anului 2013: sărmăluţe, turtă şi piftii, pui şi purcei la rotisor, cârnăciori. Trebuie spus, de asemenea, că în intervalul orar 10.30-12.00, tot în Piaţa Centrală va avea loc un spectacol folcloric oferit de Ansamblul Artistic Profesionist «Doina Gorjului». Dansatorii profesionişti din cadrul ansamblului vor avea misiunea de a invita la joc atât oficialităţile, cât şi participanţii la eveniment”, a spus Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.
În Piața Centrală a municipiului Târgu-Jiu va avea loc, pe 6 octombrie, „Ziua Recoltei”, manifestare la care sunt așteptați să participe agricultori din municipiu și județ.
Parada Fanfarei „Armonia” va deschide oficial evenimentul. Potrivit reprezentanților Primăriei Târgu-Jiu, evenimentul se va desfășura după următorul program, în interv