Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delta Dunării, prezentată în mijlocul Bucureştiului

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 26 septembrie 2013 ·

La începutul acestei săptămâni s-a desfășurat la București un eveniment la care au fost prezentate produse tradiționale din Delta Dunării, au fost expuse bărci tradiționale, iar pe scena amenajată a urcat corul de fete Sinicika din Mila 23.

„Tot ceea ce am adus aici este autentic din Deltă. Încercăm acum, cu ocazia Festivalului George Enescu, împreună cu cei de la Ministerul Culturii și Ministerul Turismului, să aducem tradiția și ce e mai frumos din Deltă, îmbinând cu frumusețea și modernul din București. Cu această ocazie, încercăm să atragem cât mai multă lume către Deltă și nu numai, către frumusețile țării și în special către frumusețile protejate, unde se poate face un turism ecologic”, a declarat Ivan Patzaichin pentru Agerpres.

Evenimentul se numeşte „Urban Delta” şi organizat de Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23” alături de partenerii săi, iar la lansare a participat şi corul de fete Sinicika de la Mila 23, spectacol care s-a repetat în aceeaşi seară alături de Video Sound Performance cu Electric Brother și un videoperformance oferit de Kotki cu imagini din Delta Dunării.

„Fetele sunt mândria mea, sunt ansamblul Sinicika de la Mila 23. Nu puteam să deschidem un asemenea eveniment fără aceste fete frumoase, care și-au creat singure costume. O parte dintre fete fac parte din Asociația Ivan Patzaichin și încercăm să le promovăm cât mai mult”, a mai spus fostul sportiv.

La începutul acestei săptămâni s-a desfășurat la București un eveniment la care au fost prezentate produse tradiționale din Delta Dunării, au fost expuse bărci tradiționale, iar pe scena amenajată a urcat corul de fete Sinicika din Mila 23.

„Tot ceea ce am adus aici este autentic din Deltă. Încercăm acum, cu ocazia Festivalului George Enescu, împreună cu cei de la Ministerul Culturii și Ministerul Turismului, să aducem tradiția și ce e mai frumos din Deltă, îmbinâ

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 28 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 34 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°