Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul merge mai departe în Cupă. 1-0 cu Universitatea Craiova

Publicat in Adevarul, joi 26 septembrie 2013 ·

Petrolul a făcut primul pas cu dreptul în tentativa de a-şi apăra „Cupa României”, impunându-se, la limită, la Turnu Severin, în confruntarea cu divizionara secundă Universitatea Craiova. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de către Sony Mustivar, în minutul 18.

Petrolul a început partida de la Turnu Severin decisă să facă repede diferenţa pe tabela de marcaj. „Lupii” s-au instalat, din start, în jumătatea adversă, iar golul a venit în minutul 18, atunci când, din a doua tentativă, „căpitanul” Sony Mustivar l-a învins pe Hotoboc cu un şut din interiorul careului mare.

Craiova a căutat replica, iar incursiunea lui Baird (26) i-a prilejluit lui Mircea Bornescu o paradă salvatoare, gazdele reuşind, mai apoi, să ţină pasul până la pauză. Camara (34) a fost aproape de desprindere, dar lovitura sa de cap a trecut peste transversală, în vreme ce oltenii au încercat să ameninţe buturile adverse prin şuturi de la distanţă, expediate de Baird (39) sau Săceanu (43).

Universitatea a părut a fi mai periculoasă în debutul părţii secunde, Bornescu având emoţii la şutul trimis, de la aproape 30 de metri, de către Săceanu, la care portarul „galben-albaştrilor” s-a văzut nevoit să respingă, în corner, de sub transversală. Albin (64) a încercat poarta, la o lovitură liberă de la 20 de metri, dar mingea a trecut peste, iar finalul n-a fost chiar unul liniştit pentru ploieşteni. Amfitrionii au sperat la şutul, deviat, al lui V. Gheorghe (79), balonul ocolind de puţin buturile lui Bornescu, dar, în cele din urmă, experienţa superioară a „lupilor” şi-a spus cuvântul, trupa lui Cosmin Contra conservându-şi avantajul pe tabela de marcaj.

Petrolul merge, astfel, în turul următor al Cupei României-Timişoareana, pregătindu-se, acum, pentru următorul meci din campionat, ce se va disputa luni, de la ora 21.30, pe „Ilie Oană”, cu CFR Cluj.

Vă m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima declaraţie a lui Mbappé după ce a semnat cu Real Madrid. Cifrele remarcabile care îl recomandă

Mediafax acum 6 ore
Francezul a făcut prima declaraţie oficială, spunând: „Un vis devenit realitate. Atât de fericit şi mândru să mă alătur clubului visurilor mele, Real Madrid. Nimeni nu poate înţelege cât de emoţionat sunt în acest moment. Abia aştept să vă văd, Madr

Dezbateri publice - 4 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
SC SAPPHIRE ENERGY SRL, cu sediul in Bucureşti Sectorul 1, Strada EMANOIL PORUMBARU, Nr. 93-95, CAMERA 1, Etaj 1, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organizarea dezbaterii publice privind solicitarea de emitere a revizuirii autorizaţiei integrate

Armata israeliană anunţă moartea a patru ostatici, inclusiv a unui israeliano-britanic

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat luni moartea a patru ostatici răpiţi la 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, inclusiv a israeliano-britanicului Nadav Popplewell, confirmată la scurt timp după aceea de către kibuţul în care locuia, relat

Viktor Orban a anunțat la Salonta că-l susține pe Iohannis la șefia NATO - Maszol.ro

HotNews acum 5 ore
Premierul ungar Viktor Orban a făcut, luni după-amiază, o vizită la Salonta, judeţul Bihor, unde a discutat despre alegerile din 9 iunie cu lideri locali şi naţionali. „Avem nevoie de reprezentarea UDMR în Parlamentul European. Viktor OrbanFoto: Den

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 11 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 11 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei, a murit la 74 de ani, „după o boală scurtă, dar gravă”

HotNews acum 5 ore
Fostul cancelar austriac Brigitte Bierlein a murit la vârsta de 74 de ani, au anunţat luni autorităţile, potrivit Agerpres. Cancelarul Austriei, Brigitte Bierlein, sosește la un summit al Uniunii Europene, la Bruxelles, pe 18 octombrie 2019.Foto: JO

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Perturbări ale circulaţiei rutiere pe fondul protestelor fermierilor, în Belgia

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Belgia, unde sunt aşteptate perturbări ale circulaţiei rutiere, în contextul unor proteste ale fermierilor. MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau in

Cod roșu de vijelii, grindină și descărcări electrice în centrul țării

Ziare.com acum 11 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță luni, 3 iunie, în Sibiu, cod roșu de vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp. Intervalul de valabi

PERCHEZIȚII la locuința sirianului care a aruncat un cocktail Molotov în Ambasada Israelului din București. Anchetatorii îl audiază pe vecinul său

Gandul acum 5 ore
Anchetatorii au ridicat un vecin al cetățeanului sirian care a aruncat, luni, cu un cocktail molotov la intrarea în Ambasada Israelului lui București, încercând apoi să-și dea foc. Luni seara continuă perchezițiile la locuințaacestuia din zona Doamn

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/31°
mie.

18°/30°
joi

19°/30°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/23°
mie.

19°/28°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

15°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°