Scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit, joi, la Târgul de la Göteborg, Premiul European pentru Literatură, distincţia fiindu-i înmânată de Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, informează site-ul oficial al trofeelor.
Scriitoarea a fost recompensată pentru romanul "Viaţa începe vineri" (2009), apărut în 2011 şi în traducere suedeză, la editura Bonnierforlagen, în traducerea Jeanei Jarlsbo, cu sprijinul ICR - prin programul TPS derulat de Centrul Naţional al Cărţii.
Premiul European pentru Literatură recompensează cei mai buni autori debutanţi şi în curs de afirmare din toată Europa. Organizat de Comisia Europeană în cooperare cu Federaţia Europeană a librăriilor, Consiliul Scriitorilor europeni şi Federaţia Editorilor europeni, concursul este deschis pentru autori din 37 de state implicate în Programul UE Cultura.
Premiul European pentru Literatură are rolul de a atrage atenţia asupra creativităţii, diversităţii şi bogăţiei literaturii europene contemporane, de a promova circulaţia literaturii în Europa şi de a spori interesul cetăţenilor europeni pentru operele literare din alte ţări europene.
În acest an, cei 12 câştigători au fost anunţaţi joi, în cadrul ceremoniei de deschidere a Târgului de Carte de la Göteborg, de Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură,
multilingvism şi tineret.
Astfel, Ioana Pârvulescu (România), Isabelle Wery (Belgia), Faruk Šehic (Bosnia-Herţegovina), Emilios Solomou (Cipru), Kristian Bang Foss (Danemarca), Meelis Friedenthal (Estonia), Lidija Dimkovska (Republica Macedonia), Katri Lipson (Finlanda), Marica Bodrozic (Germania), Tullio Forgiarini (Luxemburg), Gabriela Babnik (Slovenia), şi Cristian Crusat (Spania).
Fiecare câştigător va primi un premiu în valoare de 5.000 de euro şi va avea prioritatea să aplice pentr