In ultimii doi ani cererea de pavele ecologice s-a dublat, cel mai des aceste fiind alese pentru spaţiile publice, cu preponderenţă pentru proiectele de parcări, potrivit unor date transmise de compania Symmetrica, principalul producător local şi liderul pieţei autohtone de profil.
“În ultimii doi ani construcţiile ecologice au început să prindă contur şi în România, mai ales în cazul amenajărilor peisagistice, unde armonizarea cu mediul înconjurător este obligatorie. Pe lângă efectul estetic al pavelelor ecologice, principalul lor avantaj constă în faptul că evită stagnarea apei provenite din precipitaţii şi permit drenarea suprafeţele pe care sunt aplicate”, a declarat Sebastian Bobu, Directorul Executiv al Symmetrica.
Potrivit afirmaţiilor sale, în ultimii doi ani cererea de pavele ecologice s-a dublat, cel mai des aceste fiind alese pentru spaţiile publice, cu preponderenţă pentru proiectele de parcări. Pe lângă avantajele pe care le oferă acest tip de pavele, unul dintre motivele pentru care cererea a crescut poate fi pus şi pe seama preţului pe metru, cel pentru de pavele ecologice fiind cu aproximativ 10% mai mic decât cel pentru pavele clasice.
“În acest moment, pavelele ecologice ocupă un procent de aproximativ 5% din producţia totală a Symmetrica, ce ajunge la 11.500 m zilnic. Dacă în următoarea perioadă cererea va continua să crească vom lua în considerare mărirea capacităţii de producţie pe acest segment”, a subliniat Sebastian Bobu.
Acesta a mai adăugat, de asemenea, că pe lângă proiectele publice în cadrul cărora sunt tot mai mult folosite pavajele ecologice, şi clienţii persoane fizice optează pentru acest tip de produse.
Beneficiile pavării ecologice
Când vine vorba de beneficii, pavarea ecologică prezintă un avantaj considerabil, comparativ cu sistemul de pavaj impermeabil, întrucât permite precipitaţii