Liderul Uniunii Sindicale Libere din Metrou (USLM), Ion Rădoi, a spus că, luni, bucureştenii pot circula cu metrou, deoarece greva generală anunţată pentru începutul săptămânii va fi amânată. Călătorii se pot bucura de alte două săptămâni de linişte, pentru că următoarea grevă a fost anunţată pentru 14 octombrie.
Reprezentanţii USLM au precizat că vor amâna greva, în primul rând, din respect pentru cei peste 700.000 de călători, dar au spus că amânarea va fi valabilă pentru doar două săptămâni.
„Ca urmare a negocierilor începute pe data de 18 septembrie, între reprezentanţii Federaţiei din Trasporturi, Transloc şi Servicii Publice ATU - ROMANIA şi echipa guvernamentala, dar în primul rând din respect pentru cei peste 700.000 de călători, care folosesc zi de zi metroul bucurestean, greva de la metrou, anunţată pentru data de 30 septembrie 2013, se va amâna până pe data de 14 octombrie 2013“, au precizat într-un comunicat reprezentanţii USLM.
De asemenea, aceştia au punctat faptul că negocierile continuă, sperând să găsească soluţii cât mai repede. Totodată, greva de solidaritate de la RATB va fi amânată până la aceeaşi dată.