Spitalul Orăşenesc Corabia are, de aproximativ o săptămână, un nou manager, care trebuie să ducă la îndeplinire un obiectiv vechi, acela de a salva spitalul de înglodarea în datorii şi eventuala desfiinţare.
Managerul Spitalului Orăşenesc Corabia, Mihai Dorcu, a fost schimbat în urmă cu o săptămână din funcţie, noul manager fiind Cristian Filip, de profesie economist. Obiectivul principal al echipei de conducere a rămas însă acelaşi – încadrarea în bugetul alocat, o sarcină extrem de dificilă, chiar şi după adoptarea unui plan de reducere a cheltuielilor, deja înaintat Ministerului Sănătăţii, prin intermediul Prefecturii.
„Planul de măsuri rămâne acelaşi, în plus ne-am mai gândit şi la alte măsuri, rămâne să discutăm în continuare”, a declarat noul manager.
Din posibilităţile încă neexploatate de fostul manager, actualul şef al unităţii spitaliceşti va încerca în perioada următoare creşterea veniturilor pe care le aduce laboratorul spitalului. Prima constatare în urma analizei realizate alături de şeful laboratorului este aceea că preţurile în unitatea de stat sunt, în prezent, cu 30 - 40% mai mari faţă de cele practicate în mediul privat pe piaţa corăbiană. Intenţia este aceea de a le alinia la cele de pe piaţă, şi chiar de a veni cu preţuri mai mici.
„Trebuie să devenim competitivi pe această piaţă, să fim undeva aproape de ei. Am înţeles că la acest moment nu prea mai avem clienţi. Laboratorul este performant, ne pregătim de o relocare într-un nou spaţiu. Acum lucrăm împreună cu DSP să vedem exact ce ne trebuie pentru o nouă acreditare. Mai avem ceva de lucru”, a spus noul manager.
Şi ambulatoriul de specialitate integrat va cântări mult în menţinerea pe linia de plutire a unităţii spitaliceşti. Primăria, care a câştigat un proiect cu finanţare europeană pentru reabilitarea şi refuncţionalizarea policlinicii, es