Comisia specială pentru Roșia Montană îi audiază la Palatul Parlamentului la acestă oră pe reprezentanții protestatarilor din Piața Universității, dar cei mai mulți dintre ei au ignorant comisia. La fel a procedat și Claudiu Crăciun, cunoscut în rândul opiniei publice drept un lider al manifestanților din Piața Universității care se împotrivesc proiectului Roșia Montană. Acesta a declarat pentru Puterea, că nu a fost invitat să participe la audierile de la Comisia specială Roșia Montană, adăugând că cei din Piața boicotează comisia, motivând că nu are niciun rol în exploatarea minieră.
Crăciun a explicat pentru ziarul Puterea că cei din Piața Universității ignoră comisia specială, precizând că personal, nu a primt vreo invitație de a participa la audieri: ”Nu am primit nicio invitație să merg la audierile Comisiei Roșia Montană. Noi, cei din piața Universității, am ignorat această Comisie, nu îi recunoaștem rolul , din partea nostră există un boicot asupra activității pe care o desfășoară. Nu poate să ia nicio decizie”, și-a argumentat Crăciun decizia.
Întrebat dacă alți lideri ai protestatarilor din Piață vor merge să discute cu membrii Comisiei, acesta a replicat: ”Nominal, nu am auzit că s-ar fi trimis invitații. Eu nu cunosc pe nimeni care să fi confirmat că se duce, dar am înțeles că există anumite persoane care s-au înscris pentru audieri”, a spus Crăciun, pentru Puterea, cu aproximativ două ore înainte de începerea audierilor în comisie. Comisia a trimis invitații către aproximativ 10 ONG-uri, dar și-au confirmat prezența doar trei dintre acestea. În schimb, pe site-ul Comisiei s-au înscris la audieri aproximativ 27 de persoane, însă la începutul ședinței erau prezenți aproximativ 15 dintre cei care s-au înscris.
Crăciun: Voi contesta amenda la CEDO
Crăciun a fost amendat de către Jandarmeria Română, cu suma de 5000 de lei, pentr