Marţi, la ora 12.20, Ilie C., de 52 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a sesizat poliţia că, în jurul orei 12, ar fi prins mai multe persoane care îi sustrăseseră mai multe bunuri dintr-o anexă a locuinţei.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu fiica sa, Viorica, a observat trei fete care părăseau în grabă curtea locuinţei sale. Aveau asupra lor mai multe produse alimentare sustrase din magazie.
Procedând la identificarea suspectelor, poliţiştii au stabilit că acestea sunt B.M., de 14 ani, B.A., de 11 ani, şi B.E, de 8 ani, toate din localitate, care furaseră de mâncare. Totodată, poliţiştii au stabilit că suspectele au mai sustras din curtea locuinţei părţii vătămate Daniel C., de 38 de ani, articole de îmbrăcăminte pentru copii, iar din locuinţa lui Corneliu S., de 44 de ani, o geacă din imitaţie de piele.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţilor vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de B.M., B.A. şi B.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu. Dată fiind vârsta a două dintre minore, acestea nu vor răspunde penal. Cea de-a treia va fi expertizată psihiatric pentru a se vedea, potrivit legii, dacă a acţionat cu discernământ, adică dacă a avut reprezentarea „bine/rău” a faptei în momentul comiterii ei. E, însă, foarte posibil ca astfel de reprezentări de ordin psihologic să fie ignorate de etajul social al cortexului unei persoane care fură de cum a făcut ochi în lume, la vârsta de 14 ani, de foame sau chiar din obişnuinţă...