Elevii din ciclul primar, gimnazial şi liceal din judeţul Gorj se pot înscrie, din această săptămână, pentru Festivalul-concurs de poezie religioasă, ediţia a VII-a, organizat la Craiova de Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, a Mitropoliei Olteniei. Pentru acest festival, până pe 15 octombrie, elevii pot trimite poezii pe tema „Iubeşte-ţi aproapele” pe adresa fundaţiei, situată în incinta Arhiepiscopiei Craiovei, strada Mitropolit Firmilian nr. 3, sau pe adresa de e-mail fundatia.cuvantul@gmail.com. „Poeziile trebuie depuse în două plicuri, astfel că într-unul dintre plicurile sigilate se pun poeziile, fără a fi semnate, iar pe plic se trece un moto la alegere. Poezia trebuie să conţină minimum două strofe. În cel de-al doilea plic se notează datele autorului: nume, şcoala, clasa, profesor, coordonator şi un număr de telefon, al elevului sau al profesorului. Pe acest plic se va scrie acelaşi moto care a fost notat şi pe primul plic”, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”. Începând cu 15 octombrie, o comisie de specialitate va face o evaluare a poeziilor, urmând să se desfăşoară etapa finală a concursului.
Elevii din ciclul primar, gimnazial şi liceal din judeţul Gorj se pot înscrie, din această săptămână, pentru Festivalul-concurs de poezie religioasă, ediţia a VII-a, organizat la Craiova de Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, a Mitropoliei Olteniei. Pentru acest festival, până pe 15 octombrie, elevii pot trimite poezii pe tema „Iubeşte-ţi aproapele” pe adresa fundaţiei, situată în incinta Arhiepiscopiei Craiovei, strada Mitropolit Firmilian nr. 3, sau pe adresa de e-mail fundatia.cuvantul@gmail.com. „Poeziile trebuie depuse în două plicuri, astfel că într-unul dintre plicurile sigilate se pun poeziile, fără a fi semnate, iar pe plic se trece un moto la alegere. Poezia trebuie să conţină minimum două strofe. În ce