Membrii unei familii din Focşani a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani, miercuri noapte, după ce au mâncat ciuperci. Cei doi soţi, o femeie de 38 de ani şi un bărbat de 43 de ani, au ajuns la spital cu stări de vomă şi greaţă după ce au mâncat ciuperci cumpărate din piaţă. Medicii de gardă i-au stabilizat pe cei doi, apoi i-au internat în Secţia de Interne.
Numărul celor care ajung la spital cu intoxicaţii cu ciuperci este în continuă creştere. Specialiştii avertizează că nu există metode speciale de deosebire a ciupercilor otrăvitoare de cele comestibile, iar cea mai eficientă măsură pentru evitarea intoxicării este cunoaşterea caracterelor morfologice şi biologice, cum ar fi: forma, culoarea, gustul, mirosul, habitatul sau perioada de creştere. De aceea, pentru a nu ajunge de la masă pe patul spitalului, nu consumaţi decât ciuperci achiziţionate din spaţiile comerciale autorizate, acolo unde acestea sunt verificate sanitar-veterinar înainte de a fi puse în vânzare, iar în cazul apariţiei primelor semne de boală prezentaţi-vă de urgenţă la medic.
Membrii unei familii din Focşani a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani, miercuri noapte, după ce au mâncat ciuperci. Cei doi soţi, o femeie de 38 de ani şi un bărbat de 43 de ani, au ajuns la spital cu stări de vomă şi greaţă după ce au mâncat ciuperci cumpărate din piaţă. Medicii de gardă i-au stabilizat pe cei doi, apoi i-au internat în Secţia de Interne.
Numărul celor care ajung la spital cu intoxicaţii cu ciuperci este în continuă creştere. Specialiştii avertizează că nu există metode speciale de deosebire a ciupercilor otrăvitoare de cele comestibile, iar cea mai eficientă măsură pentru evitarea intoxicării este cunoaşterea caracterelor morfologice şi biologice, cum ar fi: forma, culoarea, gustul, mirosul, habitatul sa