Adepţii MISA şi ai altor grupări spirituale se plâng că nu mai sunt lăsaţi să practice ritualuri în incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Administratorii monumentului UNESCO au interzis aceste manifestări, din cauza distrugerilor provocate în sit.
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost, până recent, unul dintre locurile preferate ale yoghinilor. Ba mai mult, pe pagina de internet a MISA, monumentul UNESCO este prezentat ca fiind unul dintre cele mai puternice centre energetice din lume.
„În complexul de la Sarmizegetusa, cel mai încărcat loc din punctul de vedere al rezonanţei cu Shambala este chiar «Soarele de andezit» sau discul solar. În zonă se remarcă o încărcare vitală cu totul şi cu totul excepţională, evidenţiată şi de dimensiunea mult peste medie a arborilor şi a vegetaţiei din jurul sanctuarului dacic. Acesta este un loc extraordinar pentru a realiza proiecţii în timp, mai ales dacă nu avem idei preconcepute în ceea ce priveşte tradiţia spirituală dacică“, se arată pe site-ul MISA.
FĂRĂ SEX ŞI FĂRĂ RUGĂCIUNI
Cu toate acestea, administraţia monumentului UNESCO i-a pus în încurcătură pe cei care vor să îşi refacă energia şi să mediteze la Sarmizegetusa, după ce a interzis practicile oricăror ritualuri care îi pot deranja pe ceilalţi turişti.
„Există un regulament de vizitare a cetăţii, realizat de un consiliu ştiinţific. Acest regulament interzice ritualurile, activităţile spirituale, întrunirile pentru rugăciuni în grup, urcarea pe monumente, sexul pe acestea, aşa cum au fost nenumărate cazurile în trecut. În ultimii ani, din cauza celor care au fost lăsaţi să practice diverse ritualuri aici, monumentul UNESCO s-a deteriorat cum nu s-a întâmplat în ultimele trei secole. În plus, este deranjant pentru turişti să vadă, spre exemplu, 40 de oameni strânşi în jurul sanctuarului, lu