Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendum local pentru redeschiderea minelor de uraniu dintre Neamţ şi Harghita

Publicat in Adevarul, joi 26 septembrie 2013 ·

Preşedinţii Consiliilor Judeţene au discutat la Piatra Neamţ despre proiectul de exploatare a uraniului din perimetrul Grinţieş - Tulgheş. Şeful CJ Harghita vrea o consultare populară a locuitorilor din Tulgheş cu privire la redeschiderea minelor.

Subiectul delicat al redeschiderii minelor de uraniu situate la limita judeţelor Neamţ şi Hargita a fost abordat în cadrul unei întâlniri desfăşurate miercuri seară la Piatra Neamţ. Preşedinţii CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, şi ai CJ Harghita, Borboly Csaba s-au arătat prevăzători faţă de proiectul anunţat recent de un secretar de stat al Ministerului Economiei, mai ales în contextul controversatului proiect de la Roşia Montană.

„La redeschiderea minei, trebuie respectate cu sfinţenie condiţiile de mediu, oricare ar fi acestea. Toată lumea doreşte locuri de muncă, dar nu ne putem asuma riscul de a nu respecta legislaţia. Vedeţi ce se întîmplă cu Roşia Montană“, a spus preşedintele Culiţă Tărâţă, gazda întrunirii.

Omologul din judeţul vecin, Borboly Csaba, s-a arătat chiar mai precaut în privinţa acestui proiect, şi a precizat că consulta populaţia din Tulgheş pentru a afla dacă locuitorii de aici sunt de acord cu exploatarea zăcământului radioactiv.

„Vom solicita printr-un referendum, locuitorilor din Tulgheş, să se pronunţe în legătură cu redeschiderea minei. Populaţia din Harghita nu agrează ideea redeschiderii minei şi asta nu are legătură cu naţionalitatea, dar trebuie conştientizarea populaţiei, şi fiecare cetăţean să ştie care sunt avantajele şi dezavantajele unei astfel de exploatări. Dacă după referendum vom înregistra situaţii tensionate între ceea ce vor cei din Tulgheş şi ce îşi doresc nemţenii, atunci ne vom adresa instanţelor“, a declarat şeful CJ Harghita.

Dinspre comuna Grinţieş, prin vocea primarului Vasile Alexandroaia, proiectul este văzut drept unul benefic, prin crearea a cel puţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi/ Decizia instanţei supreme

News.ro acum 59 minute
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. UPDATE - Joe Biden şi Donald Trump, aşezaţi pe fotoliile albe şi a

Constituția Republicii Moldova, modificată după referendum, a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea în UE devine obiectiv strategic

Ziare.com acum 55 minute
Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri, 13 noiembrie, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează MOLDPRES. Astfel, preambulul le

Ciucă îi cere lui Ciolacu să publice motivele pentru care George Simion nu are voie în Republica Moldova și Ucraina: „PSD vrea să guverneze cu AUR”

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la prezidențiale, Nicolae Ciucă, îi cere premierului Marcel Ciolacu să publice „de urgență” documentele care motivează interzicerea liderului AUR, George Simion, de a intra în Republica Moldova și Ucraina. Ciucă le cere și șefilor de

Superliga: Programul etapelor a 18-a şi a 19-a. Universitatea Craiova şi CFR Cluj joacă la 1 decembrie

News.ro acum o ora
LPF a anunţat, miercuri, programul etapelor a 18-a şi a 19-a ale Superligii, care vor avea loc în perioada 29 noiembrie – 9 decembrie. La 1 decembrie este programat un meci: Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj Programul celor două etape: Etapa a 1

România cumpără 32 de avioane de luptă F-35. Proiectul a trecut de Senat cu o singură abținere

Ziare.com acum 3 ore
Plenul Senatului a votat, miercuri, 13 noiembrie, cu 76 de voturi favorabile, proiectul de lege care prevede achiziţia de către ţara noastră a 32 de avioane F-35, de motoare, muniţii, suport logistic. Senatul este for decizional, astfel că proiectul

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 23 minute
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Verificări ale Poliției, sesizată că două pisici au ajuns la spital drogate

HotNews acum 2 ore
Poliția Capitalei a anunțat, miercuri, că face verificări în cazul a două pisici care au fost la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din București având simprome specifice consumului de droguri. Conform unui comunicat al Poliției Capitalei, în

Nicolae CIUCĂ, despre faptul că l-ar numi premier pe Iohannis: Preşedintele Iohannis nu este Putin, iar eu nu sunt Medvedev

Gandul acum 2 ore
În ultima perioadă, s-a tot vehiculat ideea că, în eventualitatea în care ar câștiga cursa spre Cotroceni, președintele PNL, Nicolae Ciucă, l-ar putea numi premier pe președintele Klaus Iohannis. Ciucă respinge vehement această variantă, motivând pr

Vremea

București
acum

mie.

5°/6°
joi

4°/9°
vin.

6°/9°
sâm.

3°/8°
Iasi
acum

mie.

3°/9°
joi

1°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

4°/9°
Constanta
acum

mie.

6°/11°
joi

6°/11°
vin.

7°/10°
sâm.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/5°
sâm.

-1°/7°