CFR Călători, care a majorat de la 1 septembrie cu 10% tarifele de călătorie, a atribuit, în perioada 17 iulie-13 septembrie, 50 de contracte de achiziţii publice, cu o valoare finală totală de peste 36 de milioane euro (echivalentul a aproximativ 160,7 milioane lei). După ce ieri v-am arătat că CFR Călători a acordat un contract de 1,7 milioane de dolari unui offshore din Panama, azi gândul vă prezintă o anomalie a companiei: instituţia condusă de Valentin Dorobanţu foloseşte în exces procedura negocierii pentru contractele cu valoare mare, în schimb organizează licitaţii pentru apă minerală şi hârtie de copiator. Cum a răspuns directorul când i-am arătat lista contractelor, vedeţi mai jos.
Valentin Dorobanţu, directorul general al CFR Călători, nu vede o problemă în recurgerea în mod repetat la procedura negocierii, ocolindu-se procedura licitaţiei deschise.
"Şi negocierea este o procedură legală, prevăzută în legislaţia achiziţiilor publice. Noi am preferat negocierea pentru a mai putea trage de preţ în jos", motivează Dorobanţu, care se mândreşte cu faptul că nu a existat nici un caz în care Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) să respingă documentaţii de licitaţii organizate de CFR Călători.
"Noi am respectat legea. Amenzile sunt foarte mari, în caz de nerespectare a legislaţiei achiziţiilor publice", ne dă asigurări şi Carmen Popescu, director de achiziţii în cadrul CFR Călători.
"Suntem controlaţi de Curtea de Conturi, ANRMAP, UCVAP, Poliţia - dacă vrea, Ministerul Transporturilor - în cazul în care licitaţiile trebuie avizate de minister. Pe nici o documentaţie de licitaţie nu am primit nici o sancţiune sau amendă", se mândreşte Dorobanţu.
Valentin Dorobanţu nu are o explicaţie pentru faptul că la majoritatea procedurilor de atribuire organizate de CFR Călători se prezint