Bruxelles-ul critică utilizarea imigranţilor romi ca mijloc electoral şi pretext pentru blocarea aderării României şi Bulgariei în spaţiul fără frontiere interne. Sursa: REUTERSSursa: REUTERS
1 /.
Guvernul de la Paris a confirmat ieri că se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen, la finalul unei şarje de declaraţii şi avertismente venite din ambele capete ale spectrului politic francez, puterea socialistă şi opoziţia conservatoare.
"Franţa spune nu pentru că nu sunt reunite toate condiţiile", a declarat ieri Najat Vallaud-Belkacem, purtătoare de cuvânt a executivului francez, citată de Rfi România. Poziţia oficialului francez este însă în contradicţie cu cea exprimată la Bucureşti, în iulie, de Jean-Marc Ayrault, şeful executivului de la Paris, care dădea asigurări că Franţa va susţine aderarea României la Schengen cu frontierele aeriene, exprimându-şi speranţa că o decizie în acest sens va fi luată anul acesta. Ce anume a determinat schimbarea radicală de poziţie a Franţei în doar câteva luni?
Manevre electorale
Tonul a fost dat de ministerul francez de Interne, Manuel Valls, văzut de mulţi drept noua speranţă a socialiştilor după dezamăgirea provocată de preşedintele Francois Hollande, aflat în coada sondajelor la capitolul popularitate.
Valls a legat problema fluxului de imigranţi romi din România şi Bulgaria de eforturile celor două ţări de a se alătura spaţiului fără frontiere interne, manifestându-şi rezervele faţă de acest obiectiv. Ministrul avertiza zilele trecute că imigranţii romi nu se vor integra în societatea franceză decât în număr foarte mic şi, în consecinţă, ei trebuie trimişi înapoi în ţările de origine.
Un apropiat al preşedintelui Hollande a confirmat că acesta împărtăşeşte poziţia lui Valls, subliniind că liderul de la Elysee ţine cont de dificultăţile cu care se cinfruntă primarii, trimitere la t