Foto: cotidianul.ro
Legea care ar permite ca întreaga colecţie de mărci poştale să fie transferată de la Poşta Română la BNR este blocată la Camera Deputaţilor. Aparent, toţi factorii de decizie sunt de acord cu transferul. În realitate, Guvernul nu are o opinie clară, iar deputaţii acuză Poşta că nu vrea să cedeze colecţia.
Mai mulţi deputaţi din PSD şi PNL cer ca întreaga colecţie de mărci poştale să fie transferată de la Poşta Română la BNR. Ei au depus la Parlament un proiect de lege în acest sens încă din februarie 2012, în care atrag atenţia că „există riscul ca, prin privatizarea Poştei, colecţia să fie înstrăinată”. „Acest fapt ar fi inacceptabil, acţiunea fiind similară cu privatizarea Arhivelor Naţionale ale României”, adaugă semnatarii proiectului.
„Există indicii care îndreptăţesc îngrijorările privind înstrăinarea colecţiei de timbre, cum ar fi faptul că mărcile poştale sunt subevaluate. Faţă de valoarea reală estimată la 700 milioane de euro, valoarea contabilă înregistrată la Poşta Română este de aproximativ 1 milion de euro”, exemplifică deputaţii USL. În plus, din acelaşi document reiese că „Poşta Română nu recunoaşte că mărcile poştale pe care le deţine aparţin patrimoniului public al statului şi consideră că acestea aparţin patrimoniului privat al companiei, fapt ce i-ar permite să privatizeze colecţia de timbre la pachet cu activele instituţiei”.
Legea a fost aprobată de Senat, dar este blocată la Camera Deputaţilor
Proiectul de lege propus de USL a fost adoptat de Senat în luna octombrie 2012 şi prevede că „întreaga colecţie de timbre a României, deţinută în prezent de Compania Naţională Poşta Română, trece la Banca Naţională a României”. Senatul a aprobat transferul argumentând că „dificultăţile economice cu care se confruntă compania afectează în mod serios conservarea şi dezvoltarea colecţiei, iar prin privatizarea sau