● Înscrierile încep pe 1 octombrie
Între 1 octombrie şi 30 noiembrie se desfăşoară cea de-a doua rundă de înscrieri în programul de mentorat, în care Fundaţia Romanian Business Leaders şi-a propus să ajute 101 companii să treacă de la antreprenoriatul de subzistenţă la antreprenoriatul de prosperitate. Asta, după ce mai multe firme din Buzău s-au înscris în prima etapă. Antreprenorii care doresc să participe la program trebuie să aibă o cifră de afaceri de minimum 100.000 euro/an şi trei angajaţi. Echipa de mentori a Fundaţiei RBL este formată din 70 de antreprenori şi lideri de afaceri care se implică voluntar în susţinerea companiilor înscrise în program. “Există în România sute de antreprenori care au pornit cu o afacere mică şi au astăzi o afacere mare. Există şi mii de antreprenori care au pornit cu o afacere mică şi au în continuare o afacere mică, dar cu ambiţii mari. Ne-am gândit cum ar fi dacă primii le-ar fi mentori celorlalţi. La Romanian Business Leaders am găsit antreprenorii mari, de succes. Pe cei mici, dar ambiţioşi, îi selectăm din aplicaţiile primite. Avem deja un proiect solid, cu 33 de echipe formate. Şi mai avem zeci de oameni de afaceri de succes, pregătiţi să se implice gratuit şi care aşteaptă o nouă rundă de aplicaţii”, declară Sergiu Neguţ, coordonatorul proiectului “101 Companii de la Stres la Succes”. Prima etapă de selecţie a proiectului “101 Companii de la Stres la Succes” s-a încheiat pe data de 10 iulie, când s-au format 33 de perechi de mentori şi antreprenori din Bucureşti (47%), Timiş, Cluj, Oradea, Arad, Buzău, Braşov, Hunedoara, Prahova şi Neamţ. Antreprenorii selectaţi activează în 28 de sectoare economice de la servicii la producţie – IT software, comerţ textile, publicitate, cercetare de piaţă, medical, servicii curăţenie, producţie, turism, instalaţii electrice, construcţii metalice, comerţ bunuri a