Victor Cristea a văzut ”Poziția copilului”, ultimul film a lui Călin Peter Netzer. Nu i-a plăcut. E dreptul lui, nimeni nu poate să-i facă vreun reproș pentru asta. Filmul lui Netzer a câștigat ”Ursul de aur” la Festivalul internațional de la Berlin, una dintre cele mai prestigioase competiții europene și mondiale, și a fost ales să reprezinte România în cursa pentru premiul Oscar. Nici premiile și nici succesul de anvergură de care se bucură filmul în cele 20 de țări în care a fost deja cumpărat nu sunt argumente care să constrângă un spectator să se bucure de un film care nu este pe gustul lui.

Dacă Victor Cristea s-ar fi mulțumit să-și exprime dezamăgirea despre o peliculă care pe alții i-a încântat, discuția s-ar fi încheiat la punctul din finalul paragrafului de mai sus și niciun cuvânt nu și-ar mai fi avut rostul. Din păcate, lucrurile nu stau așa. Victor Cristea nu este un spectator oarecare, el nu merge la film, sau la teatru (dacă merge), nu citește o carte (dacă citește), nu intră într-o sală de expoziție (dacă intră) ca un simplu consumator de artă. El nu se reprezintă doar pe sine – el este parlamentar, calitate în care se simtă responsabil în fața cetățenilor care au avut încredere în el și l-au votat și pe care trebuie să-i apere de Rău, în orice formă s-ar manifesta el. ”Poziția copilului” este una din ipostazele în care Răul ne aține cale: ”Cu câteva luni în urmă am văzut cu un coleg de-al meu un film, 'Poziţia copilului'. Am vrut să ies din sală când a început filmul.... Cu cuvinte atât de urâte.... Noi ne chinuim să dăm o educaţie copiilor la şcoală şi în filmul ăla numai nişte obscenităţi, trivialităţi, înjurături... Copilul către mamă, îi spunea tot felul de lucruri urâte. Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român şi minimalizarea activităţii în învăţământul nostru?”... Am preferat să reproduc fr