Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Slatina a găzduit, vineri – 27 septembrie, una dintre cele mai sărace Burse ale locurilor de muncă din ultimii zece ani în judeţ. Oferta locurilor vacante a constat doar în puţin peste 260 de posturi, oferite de un număr pe măsură de firme interesate să facă angajări în aceste vremuri. Drept urmare, şi “apetitul” persoanelor interesate de eveniment a fost unul extrem de scăzut.
Nici măcar o mie de persoane nu au fost interesate, în acest an, de Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi care, în judeţul Olt, a fost organizată doar într-un singur oraş dintre cele opt din teritoriu, respectiv în capitala Slatina. Manifestarea s-a desfăşurat, aproape ca de obicei, în holul mare al Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu şi a adunat laolaltă, potrivit estimărilor organizatorilor - Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt -, aproximativ 900 de persoane, în majoritate tineri absolvenţi de liceu sau facultate.
Deşi evenimentul s-a adresat în special celor care au absolvit recent o formă de învăţământ superior sau liceal, la Bursă au participat şi numeroase persoane de vârste trecute şi de 30 de ani. Dacă o parte şi-au încercat pentru prima dată norocul la o asemenea manifestare, alţii aveau deja “experienţă” în astfel de târguri de joburi şi au ştiut ce să caute. Din păcate, pentru cei mai mulţi dintre participanţi, căutarea nu s-a soldat cu aşteptările lor.
“Eu am terminat o facultate cu profil economic şi am sperat să găsesc uşor de lucru decât alţii, dar nu am avut prea mare noroc. Au fost doar câteva posturi care m-au interesat şi se cerea experienţă, ori eu nu am. O să mai caut, dar sunt slabe şanse, oraşul este şi el unul mic, e greu să răzbeşti”, a spus Ileana Popa.
O poziţie ceva mai tranşantă a avut Mihai Dan, care, la cei 44 de ani, nu reuşeşte să-şi găsească un servic