Costul mediu lunar al forţei de muncă a fost, anul trecut, de 2.675 lei pe salariat, în creştere cu 4,1% faţă de anul precedent, iar la 31 decembrie efectivul salariaţilor era de 4,777 milioane persoane, mai mare cu 116.700 angajaţi, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).
“Comparativ cu media pe economie se observă abateri semnificative pe activităţi economice, valori pozitive înregistrându-se în activităţile: intermedieri financiare (de 2,4 ori), industria extractivă (de 2,1 ori), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (de 2,0 ori), informaţii şi comunicaţii (+92,8%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+45,3%), administraţie publică (+13,1%), transport şi depozitare (+8,0%). În celelalte activităţi costul mediu lunar s-a situat aproape sau sub nivelul mediu pe ţară, cel mai scăzut fiind în hoteluri şi restaurante (-45,1%)”, arată INS, într-un comunicat.
Statistica a publicat şi date privind câştigul salarial mediu în 2012, potrivit cărora câştigul net s-a plasat la 1.507 lei, mai mare cu 4,4% (63 lei) comparativ cu anul precedent.
Cele mai mari câştiguri s-au realizat în intermedieri financiare şi asigurări (de 2,4 ori peste media naţională), informaţii şi comunicaţii (+98,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+92,7%), industria extractivă (+84,9%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+47%), administraţie publică (+39,5%), transport şi depozitare (+7,8%).
Economia a creat peste 70.000 de locuri de muncă noi de la începutul anului
La polul opus, câştigurile medii nete aflate la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în hoteluri şi restaurante (-43,6%), alte activităţi de servicii (-38,4%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-31,7%),