Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Coman anunţă că proiectul pentru înfiinţarea unei zone de agrement în parcul Nada Florilor este într-un stadiu foarte avansat

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 27 septembrie 2013 ·

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că proiectul pentru înfiinţarea unei zone de agrement în parcul Nada Florilor se află într-un stadiu avansat, acesta fiind una dintre cele mai importante soluţii pentru dezvoltarea acestui municipiu. Cătălin Coman a spus că fără a avea intenţia de a critica pe cineva, în câteva luni din 2013 a fost făcut pentru acest proiect ceea ce alţii trebuiau să facă în şase ani.

„Am mai mult de 4.000 de pagini semnate şi ştampilate pentru acest proiect, iar la începutul acestei săptămâni am fost la Piatra Neamţ, la Agenţia de Dezvoltare, pentru a depune răspunsurile la 18 întrebări care ne-au fost adresate, clarificări care se întind pe 842 de pagini. Şi vreau să le mulţumesc colegilor din primărie, pentru că a pregăti acest proiect în câteva luni nu e un lucru uşor. Nu vreau să fiu răutăcios, dar nu e un program nou,ci pentru care exista finanţare încă din 2007. Alte primării mai serioase, cu simţ civic şi gospodăresc mai dezvoltat, au făcut lucrul acesta din 2007 încoace”, a precizat primarul din Fălticeni.

El a spus că proiectul are o valoare de aproximativ 13 milioane de lei (130 de miliarde de lei vechi) şi va fi finanţat din fonduri europene. Cătălin Coman a afirmat că prin proiect se urmărește construirea unei piscine acoperite în suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați, construcție care va beneficia de centru SPA şi săli de agrement, și a trei bazine în aer liber, unul de 325 de metri pătrați și adâncime de patru metri dotat cu trambuline pentru sărituri, un bazin de 75 de metri pătrați și adâncime de un metru pentru copii și un bazin pentru adulți de 300 de metri pătrați dotat cu tobogane. Complexul va mai conține un teren de sport de 800 de metri pătrați, pentru fotbal, tenis de câmp, volei și baschet, parcări, alei pietonale, o pistă pentru biciclete, o cascadă, bă

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 9 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 7 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 6 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 9 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 9 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°