Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltenii, în goana după puncte

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Formaţiile oltene din Liga a II-a, seria 2, vor avea parte şi în această sâmbătă de meciuri dificile, runda a 4-a programând dueluri extrem de interesante. Unul dintre acestea va avea loc la Severin, de la ora 17.00, FC Universitatea Craiova urmând să primească vizita celor de la FC Olt Slatina, iar alb-albaştrii nu concep să rateze victoria.

„Nu va fi un joc uşor. De fapt, nici un meci nu e uşor în seria noastră. În ceea ce o priveşte pe FC Olt vine după un rezultat slab şi va încerca să obţină măcar un punct cu noi, însă suntem pregătiţi şi putem face faţă oricărui adversar. Noi vom juca la victorie şi, ţinând cont că traversăm o perioadă bună şi vom avea şi suporterii în spate, cred că vom obţine cele trei puncte. Ar fi a doua victorie consecutivă în campionat şi ar conta mult pentru noi, deşi campionatul este lung şi nu trebuie să ne bucurăm acum că suntem în faţă în clasament, ci la finalul sezonului. Mă simt bine acasă, la Universitatea, dar regret că nu putem juca pe «Ion Oblemenco». În rest, totul e OK şi vreau să bifez a doua promovare cu Universitatea“, a declarat Robert Săceanu, pentru GdS.

De partea cealaltă, unul dintre „pionii“ principali ai grupării de pe malul Oltului, fundaşul Cosmin Cruşoveanu, fost căpitan al defunctei Gaz Metan CFR Craiova, a afirmat că îşi doreşte o partidă frumoasă, din care să obţină cel puţin un punct. „Ştiu ce înseamnă Universitatea şi cât de iubită este şi la Severin. Eu am stat la Craiova, cât am fost la Gaz Metan CFR, după şi la Severin, când s-a mutat echipa, şi ştiu ce spun, dar pe mine cel puţin nu mă sperie şi cred că putem obţine un rezultat pozitiv. Vedem mâine ce va fi“, a declarat Cosmin Cruşoveanu, pentru GdS.

Antrenorul craiovenilor, Nicolo Napoli, ar putea miza pe: Hotoboc - Mitic, Acka, M. Ciucă, Buşu - Goge, Mârzeanu, Săceanu, Cruceru - Cl. Bălan, Baird. De partea cealaltă, unsprezecele lu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°