Romania are o rata de angajare de 60%, una dintre cele mai scazute din Europa, inregistrand totodata o rata a somajului incredibil de stabila, atat in perioada de boom, cat si in criza, a declarat vineri, la Bucharest Forum, Alberto Leyton, task team manager la Banca Mondiala, citat de Mediafax.
Alberto Leyton a prezentat rezultatele unui studiu al Bancii Mondiale (BM), care arata ca Romania are doua probleme majore: rata de angajare scazuta si abilitatile lucratorilor romani.
Reprezentantul BM a precizat ca Romania are una dintre cele mai mici rate de ocupare din Europa, de 60%, insa, in acelasi timp, a avut o rata a somajului "incredibil de stabila", atat in perioada de criza, cat si in cea de crestere economica.
"O problema este faptul ca, in perioada de boom, costurile cu munca au crescut, dar nu si productivitatea", a mai spus Leyton.
Studiul citat a mai aratat ca procentul companiilor din Romania care fac formare profesionala pentru angajati este foarte scazut si, chiar daca numarul de absolventi de studii universitare a crescut foarte mult in ultimii ani, 43% dintre ei au finalizat o facultate privata.
"In sectorul privat, s-a extins dramatic invatamantul la distanta. Se pune putin accent pe dezvoltarea abilitatilor. Este necesara o abordare bazata pe fapte. Trebuie gasita o solutie pentru utilizarea bazinului de forta de munca neutilizata", a subliniat Leyton.
Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a declarat, cu acelasi prilej, ca este dificil sa adaptezi educatia cerintelor din piata muncii, din cauza ca societatea se schimba foarte repede, in timp ce scoala are un grad ridicat de conservatorism.
"Trebuie sa intelegem ca educatia nu este un atribut al Ministerului Educatiei sau al directorului scolii si nici al inspectoratului scolar, ci al intregii societati", a spus Pricopie. @N_P