O comisie a Parlamentului European a votat o rezoluţie ce va permite crearea legislaţiei necesare
Măsura vizează în special compania americană Apple care nu vrea să ofere încărcătoare cu micro-USB
Uniunea Europeană încearcă de mai mulţi ani să-i determinte pe producătorii de telefoane şi tablete să furnizeze încărcătoare cu acelaşi tip de conector. În timp ce majoritatea companiilor mari, au adoptat conectoarele de tip micro-USB, Apple a rămas una din puţinele companii care nu s-a supus cerinţelor pieţei europene.
În mare parte determinată de încăpăţânarea producătorului american, Uniunea Europeană pregăteşte legislaţia necesară, prin care să-i oblige absolut pe toţi producătorii de telefoane şi tablete să ofere acelaşi tip de încărcătoare.
Membrii comisiei de protecţie a consumatorilor din cadrul Parlamentului European au votat în unanimitate o rezoluţie ce va permite crearea legislaţiei necesare în acest sens.
Unul dintre motivele acestei rezoluţii legislative a fost reducerea cantităţilor de deşeuri electronice. Astfel această măsură ar putea duce la vânzarea de telefoane şi tablete fără încărcătoare, utilizatorii având posibilitatea de a achiziţiona separat un încărcător.
"Încercăm să încurajăm companiile din domeniu să producă încărcătoare universale, pentru a pune capăt haosului generat de cablurile pentru telefoane şi tablete", a declarat raportorul Barbara Weiler.
Apple - ţinta acestei legislaţii
În timp ce Uniunea Europeană încearcă să pară că vizează toate companiile, ţinta principală este Apple. Ceilalţi producători au adoptat deja încărcătoarele cu conector micro-USB, deşi nu sunt obligaţi de niciun fel de legislaţie la nivelul Europei să facă acest lucru. Doar Apple este singura companie care nu vrea să producă aceste tip de încărcătoare.
Aşteptările însă rămân scăzute. Comisia de protec