Negoiţă a riscat mult prin numirea lui Flavius Stoican ca antrenor la Dinamo. Stoican e un „no name” în lumea tehnicienilor de la noi, nu a pregătit nicio echipă importantă, nu a ieşit cu nimic în evidenţă în acest domeniu, nu are experienţă, nici nu a fost un mare fotbalist, care să fi învăţat meserie într-un campionat important din Occident. A jucat la Şahtior, într-o perioadă în care această echipă era una modestă, pe care o bătea la scor chiar şi Dinamo Bucureşti. Mircea Lucescu îl caracteriza drept „prea relaxat, superficial” ca jucător, în traducere liberă: un pic cam neserios. Bănuiesc că Stoican s-a maturizat. La aproape 37 de ani, nu ar trebui să se mai pună problema superficialităţii dacă vrea într-adevăr să facă performanţă în fotbal, ca antrenor. Spiritul său tânăr, oportunitatea de a-şi forma la 37-38 de ani o imagine de tehnician serios, muncitor, dedicat sunt argumente că Stoican ar putea să reuşească la Dinamo.

Există şi riscul ca, la o vârstă fragedă pentru un antrenor, Stoican să fie dominat de veteranii din lot (e de-o seamă cu Dănciulescu, de exemplu) şi să joace cum îi cântă aceştia, şi la antrenamente, şi la alcătuirea primului 11. Cu cât va face mai multe compromisuri, cu atât va avea mai mult de pierdut.

Privind din alt unghi, numirea lui Flavius Stoican ca antrenor principal la Dinamo poate fi o soluţie salvatoare pentru fosta mare echipă care se zbate acum în mediocritate. Stoican poate comunica mai uşor şi mai direct cu jucătorii, nu ar trebui să aibă presiunea unui obiectiv măreţ, ţinând cont de situaţia actuală din clasament a echipei. Dacă i s-a oferit acest post, trebuie să fie lăsat să îşi facă treaba pe care a început-o cu acest 4-0 din Cupa României, împotriva unui adversar modest, ce-i drept, Sănătatea Cluj.

În niciun caz nu poate fi vorba de o transformare rapidă, ceva de genul ştiinţifico-fantastic, pentru