Compania Google, care deţine cel mai important motor de căutare din lume, sărbătoreşte, vineri, 15 ani de la înfiinţare, printr-un logo special, interactiv.
Google şi-a modificat, vineri, logoul pentru a marca 15 ani de la înfiinţarea companiei. Noul logo este realizat sub forma unui joc interactiv, iar a doua literă "o" din cuvântul Google este reprezentată sub forma unui tort cu două lumânări.
Google îşi modifică logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.
Doodle-urile sunt reprezentări ocazionale ale logoului afişat pe prima pagină Google (www.google.ro), ce au acompaniat de-a lungul anilor toate căutările online făcute de utilizatorii Google din întreaga lume.
Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a lansat în ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori şi venituri. Fondat în 1998, de absolvenţii Universităţii Stanford Larry Page şi Sergey Brin, motorul de căutare Google este în prezent o companie activă pe toate marile pieţe globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.
G.C. Citeste despre: google , sarbatoare , logo , 15 ani de la infiintare vezi comentariile