Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oaspeţi de seamă la Sărbătoarea Recoltei de la Aliman

Publicat in Ziua Constanta, vineri 27 septembrie 2013 ·

În urmă cu câteva minute a început Sărbătoare Recoltei la Aliman, eveniment organizat de WineRo. Evenimentul a debutat cu un moment special: cei de la Domeniile Ostrov i-au făcut un cadou şefului cancelariei ambasadorului Mexicului, fiind prezentă aici o formaţie tradiţională din Mexic. La eveniment este prezent şi prinţul Dimitrie Sturza, care a fost invitat la dans de ansamblul folcloric, alături de şeful cancelariei ambasadorului Mexicului şi de Ghenadie Bobeica, administratorul WineRo.

Compania WineRo organizează cea de-a 5-a ediţie a sărbătorii recoltei, o zi plină de distracţie şi surprize plăcute, susţin organizatorii. Va fi o petrecere câmpenească în aer liber de la care nu vor lipsi preparatele tradiţionale dobrogene, muzica, dansul, mustul proaspăt şi vinurile bune.

Vinul Alira este un brand sută la sută românesc lansat pe piaţă de compania WineRo în anul 2009. Denumirea brandului împrumută din numele celor două localităţi pe raza cărora se află podgoria („Ali” vine de la Aliman, „ra” de la Rasova), dar are ceva în comun şi cu numele de Enira, de asemenea brand marca WineRo, a cărui poveste a început în Bulgaria, în anul 2001 şi care astăzi este cunoscut în peste 14 state. În urmă cu câteva minute a început Sărbătoare Recoltei la Aliman, eveniment organizat de WineRo. Evenimentul a debutat cu un moment special: cei de la Domeniile Ostrov i-au făcut un cadou şefului cancelariei ambasadorului Mexicului, fiind prezentă aici o formaţie tradiţională din Mexic. La eveniment este prezent şi prinţul Dimitrie Sturza, care a fost invitat la dans de ansamblul folcloric, alături de şeful cancelariei ambasadorului Mexicului şi de Ghenadie Bobeica, administratorul WineRo.

Compania WineRo organizează cea de-a 5-a ediţie a sărbătorii recoltei, o zi plină de distracţie şi surprize plăcute, susţin organizatorii. Va fi o petrecere câmpenească în aer li

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 3 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 5 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Bianca Andreescu, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024 de una dintre favorite - Set pierdut cu 6-0

HotNews acum 35 minute
​Bianca Andreescu a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în trei seturi de Jasmine Paolini, scor 1-6, 6-3, 0-6. Bianca AndreescuFoto: Christinne Muschi / AP / Profimedia >> Ana Bogdan, eliminată în turul trei la Rola

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 2 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 3 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

A început finala Ligii Campionilor. Borussia Dortmund şi Real Madrid îşi dispută cel mai important trofeu continental intercluburi

News.ro acum 44 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. Finala a început la ora 22.00, pe stadionul Wembley. Partida de pe Wembley este ultima

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum o ora
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

27°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°